sus

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ
Finalul proiectului „Acțiune de contracarare a riscului de inundații la nivel urban local”
(ACHELOUS)

În zilele de 10 – 11 decembrie 2015, în orașul Vicenza din Italia, a avut loc  ultima întâlnire a partenerilor și conferința finală a proiectului „Acțiune de contracarare a riscului de inundații la nivel urban local” (acronim ACHELOUS), implementat de 9 parteneri, printre care și Municipiul Arad,  din 7 țări europene, în perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2015. Proiectul ACHELOUS  este co-finanțat de Direcția Generală pentru Ajutor Umanitar și Protecție Civilă a Comisiei Europene (ECHO), prin Instrumentul Financiar de Protecție Civilă.

În cadrul proiectului au fost realizate, printre altele, 6 Centre Locale de Risc coordonate de orașele partenere, care formează împreună Centrul de Risc ACHELOUS. Centrul Local de Risc coordonat de Municipiul Arad a fost înființat prin semnarea unui acord de colaborare cu primăriile Nădlac, Pecica, Lipova și Păuliș, în data de 30 mai 2014.

O contribuție importantă a Aradului ca partener de proiect a fost organizarea exercițiului „Mureș 2015”, în perioada 26 -28 mai 2015, cu participarea structurilor locale implicate în gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații.

Continuitatea proiectului
Centrul Local de Risc ACHELOUS va continua să ființeze ca punct de contact și de legătură între partenerii implicați.
Pagina web ACHELOUS va continua să fie platforma pentru împărtășirea experiențelor legate de acțiunile de contracarare în caz de inundații.
Sistemul de monitorizare creat pentru proiectul ACHELOUS va continua să fie utilizat în situații de urgență reale.
Continuarea activității Centrelor Locale de Risc va fi garantată.
Toate autoritățile locale care fac parte din Centrele Locale de Risc vor menține cel puțin o persoană cu atribuții de diseminare a rezultatelor și activităților la nivel european.
Partenerii de proiect ACHELOUS: Orașele Vicenza (Italia), partener lider. Arad (România), Paggaio (Grecia), Skopje (Macedonia), Borino (Bulgaria), Județul Virovitica – Podravina (Croația), Universitatea Padova (Italia) Universitatea Thessaly (Grecia), Organizația ”For the North Great Plain Region” (Ungaria).
Informații suplimentare puteți găsi pe pagina web www.achelous.eu
Continutul acestui material nu reflectă în mod necesar pozitia oficială a Uniunii Europene

jos

Recomandările redacției