Concediile aduc un val imens de maşini la frontieră

0
973

Ca urmare a faptului că în luna august mulţi cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor ţării se întorc în România pentru a petrece concediul alături de familie, precum şi numărul mare de cetăţeni români care aleg
să-şi petreacă vacanţa în afara graniţelor ţării, în perioada următoare se preconizează o creştere a traficului prin punctele de frontieră, mai ales cele din vestul şi sudul ţării.
Încă de la începutul sezonului estival, conducerea Poliţiei de Frontieră Române a dispus structurilor teritoriale o serie de măsuri prin care să-şi adapteze misiunile şi resursele umane şi materiale la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ.
„A fost dispusă suplimentarea personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct, astfel încât, la nivelul întregii ţări peste 4.000 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat. De asemenea, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documen­telor”, a declarat Sorina Tocaciu, ofițer de presă al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
În acelaşi timp, se continuă măsurile necesare pentru o suprave­ghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere ale frontierei şi în zona de competenţă.
Statistica anului trecut
Anul trecut, în luna august, au trecut frontiera aproximativ 7,4 milioane persoane, din care aproximativ 6 mi­lioane cetăţeni UE şi 1,4 milioane cetăţeni non UE şi peste 1,8 milioane mijloace de transport. Cele mai tran­zitate puncte de trecere au fost cele aeroportuare (1,85 milioane persoane) şi cele de la frontiera româno-ungară (1,7 milioane persoane).
În ceea ce priveşte punctele de frontieră, cel mai tranzitat a fost P.T.F. Aeroport Henri Coandă, cu un trafic de peste 1,17 milioane persoane, urmat de P.T.F. Nădlac II cu peste 740.000 persoane şi P.T.F. Borş, unde poliţiştii de frontieră au verificat peste 582.000 persoane.
Poliția de Frontieră Arad recomandă folosirea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță.
„Reamintim că pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute”, completează ofițerul de presă al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Recomandări de călătorie pentru minori
Având în vedere faptul că, în perioada vacanţei de vară, mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, precum şi faptul că se întâlnesc situaţii în care minorilor li se întrerupe călătoria ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale, se recomandă părinţilor ca înainte de plecare să consulte care sunt condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate. Acestea se regăsesc pe site-ul instituţiei la: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-conditii-de-iesire-din-tara-pentru-cetatenii-romani-minori-59.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.