Concert de jazz simfonic electrizant, la Palatul Cultural

0
91

După un succes alături de Grigore Leșe, pianistul Sorin Petrescu și percuționistul Doru Roman, doi performanți muzicieni de muzică clasică, se întorc la Arad pentru un program de jazz simfonic . Astfel, la concertul electrizant din seara de 8 noiembrie, de la Palatul Cultural, acestora li se vor alătura saxofonistul israelian Kobi Shem Tov și bateristul Mario Florescu. „Aflați între nostalgia verii trecute („Seascape” , „Summer Skies” ) și așteptarea iernii („Sleigh Ride” ), ne propunem să dezvăluim alături de ei fațetele multiple ale jazz-ului simfonic. Frenezia jazz-ului latino irumpe în lucrarea lui Joe Porter, The Traveling Carnival ; stilul jazz fusion dă cale liberă bucuriei de a trăi (Gabiel Mălăncioiu – Joie de Vivre ), într-un parcurs sonor care te ține cu sufletul la gură; armoniile subtile și ritmul incitant, marca Dave Brubeck, rămân mereu fermecătore (It’s a Raggy Waltz ); Dan Dediu își propune să cumpere teme celebre din „Magazinul” Chopin (Shopping Chopin), pentru a le metamorfoza. Leroy Anderson, cu glumele lui pe cât de rafinate, pe atât de seducătoare anunță finalul de concert, un simfonic spectaculos, programat în sala Palatului Cultural, în seara de Joi, la ora 19.00”, anunță reprezentanții Filarmonicii de Stat Arad.

Concertul se înscrie în Festivalul Toamna Muzicală Arădeană, aflat la cea de-a VII-a ediție, care se desfășoară între 1 și 15 noiembrie în orașul nostru.

Mai jos vă prezentăm parcursul a trei dintre cei care vor urca joi pe scenă, așa cum ne-au fost remise de instituția de cultură.

Despre Kobi Shem Tov

Are numai 26 de ani și este considerat unul dintre cei mai valoroși saxofoniști din Israel.

Instrumentist, compozitor și producător, Kobi Shem Tov s-a născut în nordul Israelului, în orașul Carmiel, unde a studiat la conservator saxofon clasic și jazz. În prezent este student în ultimul an al Academiei de Muzică și Dans din Ierusalim, unde studiază la clasa de compoziție a profesorului Michael Wolpe.

Kobi Shem Tov este deopotrivă producător și realizator de proiecte de muzică clasică israeliană.

Despre Sorin Petrescu

Pianistul Sorin Petrescu şi-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică „Ion Vidu“ din Timișoara și a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din Bucureşti, la clasa profesorului Constantin Ionescu Vovu.

În anii 1980 şi 1981 a participat la cursurile de vară ale Seminarului internaţional de la Weimar, la clasa de măiestrie a pianistului Rudolf Kehrer.

Din anul 1982, Sorin Petrescu este solist concertist al Filarmonicii Banatul și membru al Trio-ului Contraste, fiind unul dintre cei mai activi promotori ai muzicii contemporane.

Sorin Petrescu este laureat al Concursului Internaţional de pian de la Mazara-Italia (Premiul II) și a fost distins cu premiul I la concursurile naţionale ale muzicienilor profesionişti în 1983, 1985, 1987, 1989, cu Premiul Revistei „Astra“ din Braşov (1988), Premiul Criticilor Muzicali (1989) și Premiul Uniunii Compozitorilor din România.

Sorin Petrescu a participat la mai multe festivaluri muzicale precum: Festivalul „George Enescu“ (1988, 1991, 2007), Festivalul internaţional de la Varna (Bulgaria), Festivalul pentru Europa de Est de la Bergen (Norvegia), festivalurile de muzică contemporană de la Darmstadt (Germania), Bogota (Columbia), „East-West Festival“ – Amsterdam (Olanda), „The New Music Festival“ – Huddersfield (Marea Britanie), „Musicorama“ (Hong Kong).

A concertat şi în China, Polonia, Ungaria, fosta U.R.S.S., Germania, Olanda, Franţa, Elveţia, Taiwan, Anglia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Puerto Rico și a realizat înregistrări radio, TV şi la Casele de discuri Electrecord, Gutingi, Cavalli, Altri Suoni.

Sorin Petrescu este doctor în muzicologie.

Despre Doru Roman

Doru Roman a absolvit Liceul de Muzică Ion Vidu din Timișoara, la clasa de percuţie a profesoarei Viorica Siminescu și a urmat cursurile Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca la clasa Maestrului Grigore Pop. A fost angajat al Operei Române din Timişoara până în anul 1990, când devine membru al Orchestrei Filarmonicii Banatul. A obținut statutul de solist – concertist în toamna anului 2007, devenind și îndrumătorul clasei de percuţie la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

Dintre activităţile sale multiple se impune a fi amintită implicarea sa ca membru al Orchestrei Internaţionale Europa Symphony – Viena, Orchestrei Metropolitan – Bucureşti, Ansamblului de Percuţie – Cluj-Napoca, Ansamblului de Percuţie Rhythmic – Timişoara şi Old Dixieland Jazz Band. Este coordonator al Ansamblului Percutissimo al Facultăţii de Muzică din Timişoara şi membru al Trio-ului Contraste.

De-a lungul timpului, Doru Roman a obţinut cinci premii I la concursurile naţionale de percuţie, Premiul Criticilor din România (1985), Premiul Special la Festivalul de Jazz – Sibiu (1986), Premiul Pro Cultura Timisiensis şi Premiul UCMR (2008).

A susţinut concerte ca solist, acompaniat de majoritatea orchestrelor importante din ţară şi patru concerte acompaniat de Orchestra Naţională din Taiwan. A participat la numeroase festivaluri internaţionale dintre care amintim: Contemporary Music Festival – Darmstadt (Germania 1991, 1992, 1996, 2004) S.I.M.C. Festival – Lausanne (Elveţia), Contemporary Music Festival – Huddersfield (Anglia), Musicarama Festival – Hong-Kong, Agde Musica şi Festivalul Internaţional al Muzicii Universitare – Belfort (Franţa), Tage der neue Musik – Bamberg, Zeit fur Neue Musik – Bayreuth, Oldenburger Kammermusik Festival, Geselleschaft für Neue Musik – Mannheim, Komponistinnen und Ihr Werk – Kasel (Germania), Festivalul Stockholm New Music, Festivalul Internaţional George Enescu – Heidelberg şi Mannheim şi altele. A fost apreciat pentru programele sale de recital în ţări precum Olanda, Elveţia, Belgia, Italia, Bulgaria, Austria, Ungaria, Franţa, Spania, China, Columbia, Danemarca şi Taiwan.

Doru Roman a realizat numeroase înregistrări radio și DVD, dintre care șase concerte în calitate de solist,alte 25 în diferite concerte şi recitaluri cu ansamblurile din care face parte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.