La cinematograful din Grădiște va avea loc miercuri, 17 aprilie, un eveniment dedicat Sărbătorilor Pascale care va cuprinde un concert de pricesne, un recital de toacă și proiecția unui film, realizat în 2018, despre viața lui Iisus Hristos: „Maria Magdalena”.

Evenimentul intitulat generic „Cu noi este Dumnezeu“ va ]ncepe la ora 19.00 și va avea două părți.

În prima parte este programat concertul de pricesne prezentat de Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin“, condus de preotul Gabriel Streulea.

Grupul este format din studenți și absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea“ din cadrul Universității „Aurel Vlaicu“. În timpul concertului, Matei Gabor, absolvent al aceleaiși facultăți, va prezenta un recital de toacă.

După finalul primei părți, va fi proiectat filmul „Maria Magdalena“, o producție cinematografică din anul 2018, care prezintă viața și persoana lui Iisus Hristos prin intermediul unuia dintre primii martori ai Învierii: Maria Magdalena.

Filmul a fost turnat in sudul Italiei, într-un peisajul mirific, și este regizat de australianul Garth Davis, care nu caută neapărat să reproducă în mod fidel pe marile ecrane viața lui Iisus, așa cum apare ea într-o Evanghelie sau într-o armonizare a Evangheliilor. Cu acest film, al cărui scenariu a fost scris de două britanice, Helen Edmundson și Philippa Goslett, asistăm la apariția unei femei drept „apostol al apostolilor”, cel mai apropiat ucenic al lui Iisus: Maria Magdalena.

Se revitalizează cinematografele

Evenimentul „Cu noi este Dumnezeu“ face parte din proiectul „Cultura aproape de arădeni“, care are ca scop diversificarea activităților cultural-artistice oferite de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură, instituție care administrează cinematografele din oraș.

De asemenea, se dorește revitalizarea cinematografelor din municipiul Arad și transformarea acestora în mini-centre culturale.

Până acum, la Cinematograful din Grădiște au fost organizate proiecții de filme pentru copii, spectacole de teatru de păpuși și un eveniment în premieră, „Filme în concert“, care a adus în fața publicului un montaj cu cele mai bune imagini din filme celebre și un concert susținut de cvartetul Adagio, cu muzica acestor filme. A avut loc, tot aici, prima proiecție a unui film românesc, parte din proiectul „Serile Filmului Românesc“.

În luna martie, la Cinematograful din Grădiște au fost înregistrați aproximativ 600 de spectatori la toate evenimentele organizate.

Filmul „Maria Magdalena”- sinopsis

Maria Magdalena este un portret autentic și uman al uneia dintre cele mai enigmatice și neînțelese figuri spirituale din istorie.

În Țara Sfântă, în primul secol, o femeie tânără își părăsește micul sat și își sfidează familia ei tradițională pentru a se alătura unei noi mișcări sociale radicale.

În fruntea sa este un lider carismatic, Iisus din Nazaret, care făgăduiește că lumea se va schimba. Maria Magdalena caută un nou mod de viață și o autenticitate care i se refuză de constrângerile rigide zilnice. Pe măsură ce notorietatea grupului se răspândește și tot mai mulți sunt atrași să urmeze mesajul inspirat al lui Iisus, călătoria spirituală a Mariei o plasează în centrul unei povestiri care o va duce în capitala Ierusalimului, unde trebuie să se confrunte cu realitatea destinului lui Iisus și locul ei în cadrul mișcării.

Recomandările redacției