O nouă ediție a Concursului Internațional de Matematică și Informatică „Caius Iacob” are loc în aceste zile la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad în organizarea Facultății de Științe Exacte, cu sprijinul Centrului Cultural Județean Arad. Recunoscut de Ministerul Educației, concursul reunește elevi din liceele din țară și străinătate care  concurează la cele opt secțiuni ale competiției. „Nu pot decât să-i felicit pe colegii mei de la Facultatea de Științe Exacte pentru efortul lor de a păstra și dezvolta acest concurs în toți acești ani. Mă bucură faptul că interesul pentru acest concurs crește de la un an la altul și tot mai mulți elevi se regăsesc pe listele competiție și sperăm că îi vom reîntâlni în calitate de studenți ai universității noastre”, a declarat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV.
Înscrierea s-a realizat on-line, direct pe pagina de web a concursului și aproape 300 de elevi  din județele Arad, Bihor, Timiș, Caraș-Severin dar și din Serbia și Ungaria au răspuns  provocării lansate de UAV.
„Câștigătorii premiilor I vor fi admiși pe loc fără taxă la oricare dintre programele de studii ale Facultății de Științe Exacte. Câștigătorii celorlalte premii și mențiuni vor primi nota 10 la proba/interviu din cadrul concursului de admitere. Deasemenea vor fi acordate premii celor mai merituoși concurenti si profesorilor care au contribut la organizare, propunere de subiecte și pregatirea elevilor participanți”, a declarat prof. univ. dr. Mariana Nagy, decanul Facultății de Științe Exacte.
(G.A.)

Recomandările redacției