olimpiadaOlimpiada națională „Universul cunoașterii prin lectură”, concurs național destinat exclusiv copiilor din mediul rural s-a desfășurat anul acesta în două centre: Școala Gimnazială „Sabin Manuilă” din Sâmbăteni și Școala Gimnazială „Aurel Sebeșan” din Felnac.
Din precizările pe care ni le-a făcut profesor Crina Lazea – vicepreședinta Comisiei Județene a concursului, centrul județean al Concursului Național „Universul cunoașterii prin lectură”, organizat la Școala Gimnazială „Sabin Manuilă” din Sâmbăteni a reușit – atât prin implicarea respectivei profesoare cât și a membrilor comisiei de organizare, director Cornelia Foster și profesor-învățător Gheorghița Șerban – să facă posibilă participarea a 146 de elevi, din 13 școli.
La Școala Gimnazială din Felnac au concurat, pentru selecția la etapa na­țională, 33 de elevi păulișeni. Fiecare judeţ va trimite o echipă alcătuită din 4 , câte unul pentru fiecare clasă gimnazială. Existența unui astfel de concurs – exclusiv pentru elevii din mediul rural – este o dovadă a faptului că școala românească încearcă să asi­gure educația în mod unitar, urmărindu-se astfel ca elevii care învață în sate, comune din județul nostru în cazul de față, să înțeleagă că au șansa la educație în mod nemijlocit. Școlile din județ care – alături de cele din comuna Păuliș – au arătat interes pentru a încerca să facă mai mult pentru elevii lor sunt cele din: Șiria, Galșa, Zimadu Nou, Livada, Șofronea, Târnova, Agrișu Mare, Drauț, Hălmagiu, Almaș, Seleuș, Miniș. Prezența acestora ne oferă încredere că învățământul românesc din mediul rural este și va fi implicat în viața comunității, a cărui parte integrantă și susținătoare este.

Recomandările redacției