Medicul primar din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara, Eugen Poșiar, a fost condamnat, pentru infracțiuni de corupție, la trei ani de închisoare cu suspendare. Acesta a fost acuzat că pensiona agenți ai Penitenciarului Arad pe motiv de boală, contra unor sume de bani. Condamnarea primită la Tribunalul Timiș nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Condamnă pe inculpatul PE, la o pedeapsă de – 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, comisă în perioada 26.09.2018-10.10.2018. (…) Condamnă pe inculpatul PE, la o pedeapsă de – 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, comisă în perioada 11.10.2018-15.10.2018. (…) Condamnă pe inculpatul PE la o pedeapsă de – 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, forma continuată , comisă în perioada 26.09.2018-10.10.2018 (…) Condamnă pe inculpatul PE, la o pedeapsă de – 6 (şase) luni ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual forma continuată, comisă în perioada 11.10.2018-15.10.2018. (…) Achită pe inculpatul PE pentru săvârşirea infracţiuni de trafic de influenţă, comisă în perioada 26.09.2018-10.10.2018. (…) Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului PE, aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare, la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, urmând ca inculpatului să i se aplice – pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare. (…) Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3(trei) ani”, se arată în soluția Tribunalului Timiș.

Instanța a dispus confiscarea sumei de 428.000 lei, reprezentând venituri dobândite în perioada 2012-2018, 743.255, 66 lei, reprezentând sume ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare, două monede de metal preţios, în valoare de 5.200 lei, ridicate tot cu ocazia percheziţiei domiciliare. Totodată, menţine măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanţa procurorului de caz, asupra bunurilor și proprietăților acestuia. Instanța îl mai obligă să presteze muncă neremunerată în folosul comunității. În același dosar, a mai fost condamnată o asistentă medicală, ea primind o pedeapsă de patru luni, cu suspendare.

Potrivit DNA, în noiembrie 2018, medicul a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, pentru luare de mită, trafic de influență și fals intelectual, alături de o asistentă medicală din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara, acuzată de fals intelectual în formă continuată. Potrivit rechizitoriului, în condițiile în care prea mulți angajați ai Penitenciarului Arad s-au pensionat, s-a constatat că medicul a primit de la două persoane care doreau să se pensioneze anticipat suma totală de 3.400 lei. De asemenea, medicul a mai pretins de la aceleași persoane 300 lei și o sumă neprecizată de bani pentru a-i determina pe membrii comisiei de expertiză din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara să decidă pensionarea celor două persoane din motive medicale. Pentru a crea aparența că persoanele respective sufereau de afecțiuni care permiteau această modalitate de încetare a raporturilor de serviciu, medicul și asistenta au trecut în dosar internări fictive.

Recomandările redacției