Tribunalul Arad a condamnat doi tineri la închisoare pentru trafic internaţional de droguri de risc. Cei doi vor executa o pedeapsă de 3 ani şi jumătate de închisoare, urmând ca pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei să fie privaţi de anumite drepturi. Conform soluţiei pe scurt a Tribunalului Arad: „condamnă pe inculpatul Petcu Bogdan Marian, la: – 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc. În baza art. 3 alin. 1 teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 67 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi j Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 375 raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat, la: – 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc. În baza art. 2 alin. 1 teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 67 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi j Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 38 alin. 1, rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, contând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi j Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Pe durata şi în condiţiile art. 65 alin 1 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi j Cod penal, ca pedeapsă accesorie.”

Tot o pedeapsă de 3 ani şi şase luni în regim de detenţie, a fost atribuită şi celuilalt condamnat, la care se adaugă 348 sde zile de închisoare din pedeapsa anterioară. Instanţa „condamnă pe inculpatul Minea Constantin, la: – 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc. În baza art. 3 alin. 1 teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 67 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi j Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 375 raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat, la: – 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc. În baza art. 2 alin. 1 teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 67 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi j Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 38 alin. 1, rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 43 alin. 2 Cod penal, adaugă la această pedeapsă restul neexecutat din pedeapsa anterioară, de 348 zile închisoare, rezultând de executat de către inculpat pedeapsa de 3 ani 6 luni şi 348 zile închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, contând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi j Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Pe durata şi în condiţiile art. 65 alin 1 Cod penal, interzicere inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi j Cod penal, ca pedeapsă accesorie”. Din pedepsele aplicate fiecărui inculpat, se deduce perioada reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 2 noiembrie 2015. S-a dispus şi confiscarea, în vederea distrugerii, cantităţilor de 1332,4 grame cannabis; 5,0 grame cannabis; 4,6 grame cannabis; 1,4 grame fragmente de plante de cannabis; 7,5 grame seminţe de cannabis; 5,7 grame seminţe de cannabis; 2,7 grame seminţe de cannabis; 2,2 grame seminţe de cannabis. Instanţa îl obligă pe inculpatul Petcu Bogdan Marian la plata sumei de 1.200 lei, iar pe inculpatul Minea Constantin la plata sumei de 1.890 lei, cheltuieli judiciare către stat.  Curtea de Apel Timişoara a respins apelurile formulate de inculpaţi împotriva hotărârii Tribunalului Arad, soluţia fiind definitivă.

Recomandările redacției