arionReprezentanţii Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA) sunt decişi să ceară la ANRSC retragerea licenţei de funcţionare a CET Hidrocarburi, dacă societatea nu va înlocui contractele de furnizare încheiate cu arădenii. Vasile Arion, prin-vicepreşedintele ULALA susţine că potrivit unui ordin al ANRSC, respectivele contracte trebuiau shimbate încă din 2009, dar acest lucru nu s-a întâmplat până în momentul de faţă. „Actualele contracte de furnizare a energiei au fost încheiate în 2001. În 2008, ANRSC a dat un ordin potrivit căruia contractele ar fi trebuit schimbate până în 2009. Acest lucru s-a întâmplat în toată ţara, numai la Arad nu. ANRSC a stabilit un contract cadru pentro toată ţara, în care condiţiile erau mai favorabile pentru asociaţiile de proprietari. Acolo se vorbeşte de contorizare, iar locuitorii care apelează la serviciile CET-urilor trebuie să plătească cât consumă.  Am vorbit cu colegii din alte judeţe şi mi-au spus că la ei s-au încheiat noile contracte”, a declarat Arion. Acesta spune că de-a lungul timpului a purtat numeroase diascuţii cu conducerea CET, fără niciun rezultat însă. „Din 2009-2010 ridicăm această problemă, fără să se întâmple nimic. Când s-au des­părţit cele două CET-uri, ni s-a spus că nu se pot face alte contracte, pentru că CET-ul nu are licenţă de furnizare. În august 2012, ne-am întâlnit cu cei de la CET şi am ajuns la un acord cu ei, dar degeaba. Asta, cu toate că ANRSC-ul  le-a pus în vedere să le înlocuiască”, a continuat Arion.
Ultimatum până la începutul lunii octombrie
Prim-vicepreşedintele ULALA susţine că a fost, ieri, la Primărie, pentru a discuta cu autorităţile locale despre această problemă. „Am fost la Primărie, pentru a vedea care e stadiul implementării noilor contracte. În 3-4 octombrie, vom participa la Bucureşti, la Conferinţa Naţională a Ligii Habitat. Dacă CET-ul nu se conformează prevederilor legale, vom merge la ANRSC şi vom cere retragerea licenţei de funcţionare a CET-H. În situaţia în care nici acum nu se vor semna contractele noi, sigur se va lăsa cu  amenzi. Este o bătaie de joc la adresa consumatorilor”, a mai spus Vasile Arion.
Deşi am încercat să obţinem un punct de vedere din partea reprezentanţilor CET-H, acest lucru nu a fost posibil în cursul zilei de ieri.

Recomandările redacției