Președintele organizației jude­țene Arad a Partidului Conservator, Mircea Purcaru, acuză partidele autointitulate de dreapta că, în disperare de cauză, încearcă să câștige adepți  negând orice, inclusiv evidența.  „Atât la nivel central cât și la nivel local, s-a dat ordin de zi pe unitate ca orice realizare a actualului Guvern să fie prezentată  drept un eșec, iar populației să i se prezinte zilnic noi tușe ale unui tablou catastrofic. Furia cu care este comentat șI răstălmăcit proiectul de buget pe 2014 este transmisă direct de la Palatul Cotroceni, unde Traian Băsescu asistă disperat la sfârșitul epocii în care a domnit fără a se teme de cineva, cu atât mai puțin de lege”. Conservatorul a mai spus că așa-zisa dreaptă  este conștientă de faptul că Guvernarea USL face pași  importanți  de readu­cere a României în sfera normalității, iar cu cât continuă acest proces, cu atât se reduc șansele celor care au instaurat anormalitatea să revină la putere. Faptul că, din ce în ce mai insistent „PDL-iștii repetă papagali­cește aberațiile lui Traian Băsescu demonstrează  că acoliții săi luptă din toate puterile să-i asigure o brumă de viitor politic și după ce va pleca de la Cotroceni”, a punctat Purcaru.
(G.C.)

Recomandările redacției