galisO iniţiativă a consilierilor locali al USL a ajuns, ieri, în atenţia administraţiei locale sub forma unui proiect de hotărâre. Este vorba despre o propunere a aleşilor USL în urma căreia municipalitatea ar urma să atribuie un sediu Filialei Banat-Crişana a Institutului Cultural Român.
Proiectul de hotărâre depus ieri la sediul Primăriei de consilierul local Florin Galiş reprezintă o consecinţă firească a desemnării Aradului în competiţia ce ar urma să transforme municipiul în capitală europeană în anul 2012. „Primul demers în aceas­tă competiție a fost făcut astăzi, prin depunerea unui proiect cu privire la garantarea unui spațiu pentru funcționarea Institutului Cultural Român la Arad. Suntem revoltați de faptul că Aradul are posibilitatea de a deține centrul regional al ICR, al cărui președinte este domnul Gheorghe Schwartz, personalitate culturală a Aradului căreia i-a fost încredințată condu­cerea acestei structuri regionale a ICR, iar administrația locală nu pare interesată de acest subiect. Mai ales în contextul în care se discută cu emfază de perspectiva ca Aradul sa devină capitală cultu­rală, considerăm că prilejul ca ora­șul nostru să găzduiască sediul regional al ICR este unul de nerefuzat, nemaivorbind de faptul că în ultimii ani Aradul a pierdut mai multe instituții a căror sediu regional s-a mutat în Timișoara”, a declarat Florin Galiş, președintele organizației municipale a PNL Arad și consilier local municipal.
„Acest proiect depus astăzi atenției administrației locale se bucură de susținerea unor organizații civice cum sunt Consiliul Lo­cal Civic, Alternativa Civică Ară­- deană și a oamenilor de cultură din orașul nostru care înțeleg imporanța acestui institut în orașul nostru și care văd în Institutul Cultural Român un punct important în dezvoltarea culturală a societății arădene. Poate că nu este o simplă întâmplare că exact în Ziua Culturii Naționale, am depus în numele consilierilor USL acest proiect de hotarâre prin care ne manifestăm sprijinul față de stabilirea la Arad a sediului regional al ICR”, a concluzionat Galiș.

  • misterioasa spune:

    Aceasta filiala este neaparat necesara pentru dezvoltarea culturii aradene. Si nu le-am luat fata doar timisorenilor, ci si celor din Lipova, Chisineu-Cris, Misca, Zabrani. Plescuta. Domnule Galis, luptati-va pentru propasirea culturii in Arad.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției