Consiliul Județean continuă echiparea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad cu aparatură performantă. Secția Cli­- nică Chirurgie Generală I a fost recent dotată cu un ecograf cu aplicații, în valoare de 180.000 de lei. Ecograful a fost achiziționat integral din bani proveniți de la Consiliul Județean Arad. Este vorba despre un aparat complex, de ultimă generație (2017). „Ecograful cumpărat de Consiliul Județean pentru secția noastră are posibilități multiple, dispune de două sonde de investigație – doppler și doppler color, care acoperă cazurile de urgență. Ne bucurăm pentru această achiziție, de acum nu mai suntem nevoiți să apelăm la alte secții pentru a efectua acest gen de investigații. Este un plus și pentru noi ca medici, dar și pentru pacienți, deoarece ecograful este transportabil și îl putem instala în orice salon din cadrul secției. Asta înseamnă că pacientul nu va mai fi mutat de la o secție la alta pentru a fi supus investigațiilor medicale”, a declarat dr. Bogdan Totolici, medic șef Sec­ție Clinică Chirurgie Generală I.
În perioada următoare, tot prin fonduri de la Consiliul Județean Arad se vor achiziționa și alte aparate necesare Ambulatoriului. Tot în acest an, la începutul verii, Consiliul Județean Arad în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad au investit peste 560.000 de lei în dotarea cu echipamente și aparatură medicală a Secției Clinice Chirurgie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
„Ne ținem promisiunea față de arădeni, ne implicăm în dotarea secțiilor cu aparatură modernă. Așa cum am afirmat întotdeauna, pentru mine sănătatea publică este prioritară, de aceea facem investiții în spital. Sper ca anul viitor să putem începe construirea unor secții noi, fiindcă corpurile de clădire existente sunt, majoritatea, degradate și revendicate, și nu putem investi în ele așa cum ar fi necesar. Continuăm dotarea cu aparatură, iar de anul viitor vom deschide și câteva șantiere pentru secțiile de spital”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca.

Recomandările redacției