radioterapieCentrul de radioterapie pentru tratarea pacienţilor care suferă de cancer se va construi pe un teren din apropierea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, pe care conducerea Consiliului Jude­ţean urmează să-l identifice.
Consilierii județeni au aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, studiul de fezabilitate în care se recomandă concesionarea unui teren. „Spitalul Județean Arad va închiria un spațiu de 1.000 de metri pătrați unui investitor privat care va amenaja acest centru, ceea ce va ajuta bolnavii din Arad să nu se mai deplaseze la tratamente în alte judeţe. Terenul va fi identificat zilele următoare”, a precizat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
În studiul de fezabilitate se arată că investitorii privați care ar putea deschide centrul de radiote­rapie ar putea fi atrași de sumele de bani încasate pentru tratarea cancerului. Pentru anii 2011-2012, plafonul pentru tratamentul prin iradiere 3D a fost de 320 de lei pentru o ședință, iar numărul mediu de ședințe per pacient de 30. Luând în calcul și pacienții din județele cu adresabilitate, numărul de pacienți care ar avea nevoie de acest tip de servicii medicale este de peste 4.000 pe an.
Conform statisticilor, Aradul este pe primul loc în ţară, ca număr de cazuri noi de cancer, cu peste 1.200 pe an. Bolnavii de cancer apelează în prezent la centre din Timişoara, Cluj şi Bucureşti.
(Ş.M.)

Recomandările redacției