lucrariRetragerea banilor pe proiectele cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) lasă găuri în bugetele primăriilor şi al administraţiei judeţene. Reprezentanţii Consiliului Judeţean spun că, decizia Guvernului de a tăia fondurile pe PNDL înseamnă pierderi de milioane de lei, investiţii suspendate şi firme în datorii. Aleşii judeţului au de gând să ceară finanţare pe alte programe pentru a mai acoperi din cheltuielile la lucrări.
Decizia Guvernului de a retrage fondurile pentru o serie de proiecte incluse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, printre care, ale CJA şi ale altor 18 primării arădene îi indignează pe reprezentanţii administraţiei. Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean, Nicolae Ioţcu a făcut un apel prin care a cerut Guvernului să găsească soluţii pentru ca banii să fie alocaţi administraţiilor.
Reprezentanţii CJA spun că, în total, administraţia şi primăriile care au avut proiecte depuse pe PNDL au pierdut din cauza retragerii fondurilor, peste 7,6 mi­lioane de lei. Banii ar fi trebuit să acopere investiţii derulate pe subprogramele „Modernizarea Satului Românesc”, „Mo­dernizarea drumurilor publice de interes comunal, judeţean” şi „Domeniul apă-canalizare”. Situaţia este dramatică pentru primării, în condiţiile în care, mare parte din lucrări sunt deja finalizate, dar nu pot fi decontate.
Repercusiuni în lanţ
Printre primăriile care nu mai primesc bani se numără cele din localităţile: Pleşcuţa, Vârfurile, Archiş, Igneşti, Şofronea, Secusigiu, Gurahonţ, Hăşmaş, Şagu, Săvârşin, Zerind şi Apateu. „Retragerea finanţării pentru proiectele incluse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală este o măsură catastrofală, pentru primării, precum şi pentru firmele care au lucrări pe aceste proiecte. În unele comune, investiţiile nu mai pot fi continuate, în timp ce în altele, lucrările nu pot fi decontate. Spre exemplu, la Pleşcuţa s-au pierdut 700.000 de lei, pe proiect pe apă-canalizare, iar Şagu ar fi avut de primit 974.000 de lei. Pentru că nu îşi încasează banii, firmele cărora le-au fost atribuite lucrările riscă să aibă mari probleme, să nu poată plăti la rândul lor la bugetul statului şi chiar să intre în faliment. Mai mult, pe fondul acestor probleme, oamenii îşi vor pierde locurile de muncă“, susţine Cristian Drăgan, administratorul public al judeţului.
Administraţia ar fi trebuit să acopere o parte din cheltuielile de construcţie a drumului DJ 709 E – rampă pod râul Mureş – Sânpetru German. Lucrările de modernizare a acestui drum se ridică la peste 6,1 mili­oane de lei, iar la finanţarea proprie a CJA trebuiau să se adauge fonduri prin PNDL. „În cazul lucrărilor nefinalizate încă, există totuşi posibilitatea depu­nerii de proiecte pe altă sursă de finanţare, pentru susţinerea investiţiilor. Spe­răm că vom putea recupera din banii pierduţi prin retragerea finanţării. Oricum, administraţia trebuie să compenseze din nou lipsa susţinerii de la Guvern, cu fonduri din bugetul propriu“, a mai spus Cristian Drăgan.

Recomandările redacției