Conspiraţia, ca armă psihologică

„Recolta” de ştiri de pe „burtierele” televiziunilor s-a învârtit astăzi (mă rog, ieri, pentru cititori) în jurul a trei nume de notorietate: Mircea Băsescu, Nicuşor Constantinescu şi Uioreanu. Toţi trei cu probleme legate de lege, toţi cu probleme legate de corupţie. Sigur, până la proba contrarie şi până la un verdict definitiv al Justiţiei putem spune şi chiar suntem nevoiţi să spunem că fiecare dintre cei trei este nevinovat. O nevinovăţie nu tocmai imaculată, pe baza principiului că nu iese fum fără foc, dar totuşi o nevinovăţie. Dar, ceea ce intrigă mai mult opinia publică este cum de s-a ajuns aici, astfel încât nume mari, din tot spectrul politic, să fie audiate şi chiar reţinute de către organele în drept. Şi, mai mult, că alte nume „grele” stau în „pole-position”, ca să folosesc un termen împrumutat din sporturile cu motor.
Cele mai vehiculate variante, luate ca un cadru general şi expuse pe diferite canale media, sunt cele demne de teoria conspiraţiei, având de obicei serviciile secrete ca „ingredient” principal. „Spionita” ar fi la originea atâtor dosare, după opinia unor analişti ce se perindă pe la televiziuni, iar faptul că învinuiţii acoperă tot spectrul politic are ca şi concluzie lupta între servicii, respectiv lupta între oamenii politici pentru a controla serviciile. Într-adevăr, e un subiect de discutat, dacă am avea şi anumite indicii clare, nu doar supoziţii şi opiniile care le înconjoară.
De fapt, dacă unele servicii sunt implicate, acest lucru nu trebuie să deranjeze, cât timp această implicare este una pozitivă, în sprijinul aplicării legii. În fond, aceste servicii atât de des şi „conspirativ” mediatizate – pe principiul „ştiu eu, dar nu pot să vă spun de unde” – sunt plătite tot din banii contribuabililor, sunt instituţii ale statului care au unele atribuţiuni, iar rezultatul muncii lor trebuie să fie în folosul cetăţeanului. Iar cetăţeanul îşi doreşte cel mai mult să se facă dreptate, să se aplice legea, văzând atâta opulenţă la unii care acum zece sau douăzeci de ani locuiau la bloc, iar acum au propriul lor bloc. Şi atunci, de ce să privim cu suspiciune implicarea serviciilor, atunci când se urmăreşte stabilirea adevărului şi respectarea legilor? Grav ar fi ca aceşti adepţi ai „teoriei conspiraţiei” să vină cu exemple (însoţite de unele dovezi, desigur) ale blocării unor informaţii de către servicii, blocări făcute tocmai cu scopul de a-l scoate „basma curată” pe vreunul dintre potentaţii zilei. Din fericire, n-am auzit acest gen de blocare a informaţiilor, ba mai mult, dacă au fost astfel de tentative, ele s-au localizat în preajma unor reprezentanţi ai Justiţiei.
În fapt, scopul acestor „justiţiari” de conjunctură de pe la televiziuni este simplu: afirmând că la originea unor dosare se află unele sau altele dintre multele servicii pe care le are România, insinuează de fapt – ca o perfect reciprocă a propriei lor teorii – că ar fi inclusiv dosare „blocate” tot pe aceleaşi criterii şi principii. Şi, implicit, făcând din cei învinuiţi nişte victime inocente, a căror singură vină este că nu au avut ochi destul de frumoşi ca să placă respectivelor servicii. „Scenaritele” analiştilor de ocazie nu sunt de fapt decât un mod subtil de a mai albi imaginea de culpabili a celor învinuiţi… Şi, astfel, amestecând în „ciorba” asta serviciile, e clar că de fapt e un cras deser­viciu adus Justiţiei.