afisDupă volumul „May Day”, lansat în 2013, care ne-a introdus în viaţa şi aventurile marinarilor, autorul Constantin Costache lansează acum o noua carte, publicată la Editura Ex Ponto din Constanţa. De această dată un roman, al carui titlu -„Urme pe oglinda apei”- ne poate duce cu gândul la orice. Volumul 1, cu subtitlul „Sa mori facând orice să scapi din comunism”, a cărui lansare va
avea loc şi la Arad, deschide drumul trilogiei „Urme pe oglinda apei”, un roman amplu atât prin dimensiuni, cât şi prin tema abordată. „Desfăşurarea evenimentelor dintr-o societate poate fi vazută în mod diferit în funcţie de poziţia socio-profesională în care se află privitorul. Dacă privitorul este un marinar aflat fără voia lui în vâltoarea unor evenimente din care singura lui şansă de a ieşi viu este de a scoate la lumină adevarul într-o societate bazată pe minciună şi dezinformare, lucrurile pot părea cu totul altfel decât par oamenilor trăitori pe uscat. Când asta se îmbină cu aventura petrecută pe mări şi peste mări, rezultanta nu poate fi decât o carte captivantă, care te ţine cu sufletul la gură de la prima la ultima pagină. Şi dacă vei aştepta cu nerăbdare volumul 2 şi apoi volumul 3, înseamnă că bucuria de a le citi, atunci cand vor întregi subiectul abordat de autor, va fi şi mai mare”, se notează în prezentarea cărţii.

Lansarea va avea loc sâmbătă, 31 mai, de la ora 18, într-una dintre librăriile arădene,  invitaţi speciali fiind poeta Natalia Micalona, scriitorul Cătălin Lazurcă, scriitorul şi editorul Ovidiu Dunăreanu şi Radu Dimeca, managerul tipografiei timişorene „Grafoprint”.

Recomandările redacției