Pentru că siguranța locuitorilor orașului ar trebui să fie pe primul loc, polițiștii au luat atitudine în ceea ce privește substanțele pe care le folosesc oamenii străzii și care îi transformă într-un mod incredibil în „zombie“. Aceștia au plecat în căutarea locurilor în care se comercializează produse precum „aurolac“ și „șoricioaica“ și au făcut cercetări în ceea ce le privește pe cele două.

Polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate și Control Comercial au făcut verificări la 13 puncte de lucru care comercializează produsul denumit Megalon Pasta, acesta fiind o momeală raticidă gata de utilizare, bazată pe un anticoagulant activ, cunoscut ca Bromadiolone, eficace împotriva soarecilor și șobolanilor.
Prețul de vânzare variază între 5-15 lei/cutie, produsul comercializându-se în ambalaje de 100-400 grame, sub formă de grăunțe sau pastă. Achiziționat liber din comerț, Megalon Pasta este utilizată, însă, și la fabricarea unor droguri cu un grad mare de periculozitate. Accesibilitatea sa determină consumatorii ocazionali sau sistematici să ignore gustul amar, a cărui cauză este intenția producătorilor de Megalon Pasta de a preveni înghițirea accidentală de către copii.
Verificările punctelor de lucru aminitite au survenit în cartierele Aurel Vlaicu, Grădiște, Micălaca, Aradul Nou, Sânnicolau, Piața Mihai Viteazul și fac parte dintr-o campanie a DGPLA și Primăriei Muniucipiului Arad desfășurată pe mai multe planuri:
a) prevenție,
b) identificarea în teren a consumatorilor,
c)gestionarea operativă a incidentelor determinate de consumul de șoricioaică;
d) colaborarea cu instituțiile de asistență socială/ONG ce sprijină victimele consumului de droguri.

Astfel de produse, odată ajunse în organismul omului, are efecte atât fizice și neurologice, cât și în modificări comportamentale temporare sau chiar permanente.

Ca să se ia măsurile de prevenție necesare, polițiștii vor fi prezenți la primele ore ale dimineții în zonele unde se consumă șoricioaica, când consumatorii își revin din starea produsă de drog: Boul Roșu, Piața Avram Iancu, Zona Gării, Cartierul Checheci. În cazul aurolacului, alocarea resurselor limitate ale serviciilor de ordine și liniște publică va avea în vedere tendința persoanelor dependente de a relua consumul după un interval de câteva zile de refacere a organismului (această etapă survenind adesea în locații izolate din oraș sau în imobile abandonate/puse la dispoziție de proprietari).

Această acțiune va începe cu adevărat în săptămânile care urmează și va fi constantă pe o perioadă nedeterminată de timp, perioadă în care autoritățile vor încerca să readucă liniștea în oraș și în care, alături de cetățenii doritori, ei vor rezolva câît mai multe cazuri de acest gen. 

  • Adela Popescu spune:

    Nu stiu in ce fel lucrează poliția,dar in Boul Roșu sunt atatia drogați,iti este frica sa mergi pe strada după lasarea întunericului,pe acel numit Preda care are si la profilul de Facebook poza cu catuse la mâini când lați dus la poliție,de ce nu il urmăriți ca nenoroceste tineri cu drogurile pe care le vinde,de ce nu ii duceti pe toti la un centru de dezintoxicare?Degeaba le dati amenda, sau ii bagati in puscarie,ca ei nu mai realizeaza ce fac sub efectul drogurilor,exemplu este acel baiat tanar de 28 de ani Cătălin Caldaras Ioan, care a căzut victima acelor nenorociți din Boul Roșu, sia nenorocit viata si familia, o fetiță traieste fără tată din cauza politiei romane care nusi face datoria.Daca vreti sa faceti ceva ducetil pe acest tânăr la un centru de dezintoxicare, nu in puscarie unde va fi violat sau va consuma din nou, caci si in puscarie se vand droguri.Sper sa citesc un articol demn in care poliția romana salveaza un om de droguri,fara al condamna la inchsoare. Va multumesc.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției