Grupul „Gătim împreună pentru o lume mai bună”, alături de participanții de la cursul de bucătar ai Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad, au organizat, zilele trecute, o acţiune caritabilă, dedicată copiilor cu Sindrom Down.
„Avem exemple de caritate şi responsabilitate socială în jurul nostru, trebuie doar să le acordăm atenţie zilnic, doar aşa vom schimba ceva în jurul nostru, trebuie înţeles mai bine rolul voluntarului în rezolvarea problemelor sociale existen­te”, declară Gheorghe Seculici, pre­şedintele CCIA.
La finalul activității, cei mici s-au mândrit cu diploma primită: „Micul Bucătar”.
„Organizarea acestei activităţi mi se pare un lucru foarte important, pe viitor ne vom strădui să aducem bucurie şi lumină în sufletele copiilor din diverse Centre din judeţul Arad. Astfel de acţiuni sunt benefice nu doar celor care primesc, ci şi celor care dă­ruiesc”, a afirmat Carmen Crişan.
Felicia-Livia Pădureț

Recomandările redacției