Copiii din Tabăra Moneasa au fost informaţi cum să scape din situaţiile de urgenţă

0
91

isu tabaraPersonalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiş” al judeţului Arad a desfăşurat, zilele trecute, mai multe activităţi pe linia informării preventive, în Tabăra de Agrement şi Recreere din Moneasa.

În prima zi au organizat şi desfăşurat un exerciţiu de alarmare – evacuare în caz de incendiu (au fost prezenţi 10 copii cu vârste între 12-17 ani şi trei însoţitori), astfel încât cei prezenţi să cunoască semnalul de alarmă, căile de evacuare şi locul de adunare din tabără; s-au prezentat măsurile de prevenire a incendiilor şi modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă specifice sezonului estival, precum şi modul de comportare în caz de cutremur şi inundaţii. De asemenea, a fost organizat un punct mobil de informare preventivă şi au fost distribuite materiale informative: afişe „Nu lăsa viaţa să devină o amintire. Spune NU improvizaţiilor!”, „Pune capăt improvizaţiilor, nu vieţii” , pliante „Scapă de coşmarul intoxicaţiilor cu gaze”, „Măsuri de protecţie în caz de cutremur şi inundaţii”. Trebuie menţionat faptul că cei 10 copii şi însoţitorii sunt veniţii în tabără din Ungaria.

În cea de-a doua zi s-a desfăşurat o lecţie deschisă de informare preventivă; au fost prezentate, pentru 21 copii cu vârste între 6-18 ani măsurile de prevenire a incendiilor şi modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă specifice sezonului estival, precum şi filme educative.

De asemenea, a fost organizat un punct mobil de informare preventivă şi au fost distribuite materiale informative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.