Elevii din școlile arădene vor primi cu întârziere de câteva săptămâni cornuri și lapte. Și asta datorită programării realizate de SEAP – sistemul electronic de achiziții publice. Produsele distribuite vor fi din cele fabricate în Arad, pentru prima dată.
Agenția Națională pentru Achiziții Publice a acceptat docu­mentaţiile depuse de autorită­țile arădene în 25 august (pentru produsele de panificaţie) şi în 31 august (pentru produsele lactate), iar SEAP a fixat termenul limită de depunere a ofertelor pentru 4 octombrie  – pentru produsele de panificaţie şi 7 octombrie, pentru produsele lac­- tate, la aproape o lună de la începerea şcolii.
„Prin programul de furnizare şi distribuire a produselor de panificaţie, respectiv produselor lactate, acordate elevilor din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi copii­lor preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal, din judeţul Arad, în anul şcolar 2016-2017, program cunoscut sub denumirea de «Cornul şi laptele», ne dorim să trimitem în școlile din județ produse fabricate la Arad, cu materie primă arădeană“, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Arad.
(S.S.)

Recomandările redacției