EOnConform reprezentanţilor E.ON Gaz Dis­tribuţie, disfuncţionalităţile înregistrate la coşurile de fum sau utilizarea araga­zurilor ca surse de încălzire au produs mai multe victime în prima lună a anului.
Astfel,  în intervalul 1 ianuarie – 4 fe­bruarie 2013 au fost înregistrate şapte cazuri de asfixii şi intoxicaţii cu monoxid de carbon. „Evenimentele s-au soldat cu 12 victime în ultima lună, dintre care opt au decedat, ceea ce înseam­nă că la fiecare patru zile o persoană a murit asfixiată cu monoxid de carbon. Cauza principală a acestor eve­nimente tragice a fost utilizarea unor surse de încălzire alimentate cu gaze naturale, racordate la coşuri de fum necurăţate sau înfundate, construite necorespunzător sau chiar folosirea unor aparate de încălzire improprii, deteriorate sau neracordate la coşuri sau utilizarea aragazurilor pentru încălzire şi lăsarea lor în funcţiune în timpul nopţii”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
Reprezentanţii E-ON atrag astfel aten­ţia asupra necesităţii curăţării coşurilor de fum şi a întreţinerii căilor de ventilare. Aceste măsuri de sunt esenţiale, spun ei, pentru evitarea intoxicaţiilor şi asfixie­rilor cu monoxid de carbon dar şi pentru prevenirea incendiilor. Mai mult, consuma­­torilor li se recomandă să se asigure de verificarea şi curăţarea coşurilor de fum de cel puţin două ori pe an, una dintre ve­rificări trebuind să fie efectuată înaintea începerii sezonului rece. Verificările trebuie făcute exclusiv de firmele de coşărit sau de persoanele autorizate. „Totodată, se  impune supravegherea aparatelor neautomatizate care funcţionează cu flacără deschisă (aragazurilor) şi  interzicerea utilizării acestora ca surse de încălzire”, se mai arată în comunicat.

Recomandările redacției