Preoții aparținători cercului pastoral-misionar nr. 5 – Vinga, coordonat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, de către părintele Horia Ștefan, s-au întrunit luni, 26 octombrie, în parohia cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” – Satu Mare, pentru a fi alături de credincioșii acestei parohii care și-au sărbătorit ocrotitorul.
Întrunirea a debutat la ora 16:00 prin oficierea Vecerniei cu înconjurarea bisericii, săvârşită de preoţii prezenţi în frunte cu Protos. Dr. Iustin Popovici, Consilier cultural la Centrul Eparhial şi delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei. Alături de acesta, din sobor a făcut parte și Preaonoratul Părinte Protopopop al Aradului, Flavius Petcuț, precum și preoții – fii ai satului. După terminarea slujbei, P.C. părinte Moțiu Marius de la Parohia Munar a prezentat referatul cu titlul „Forme de participare activă a credincioșilor în viața Bisericii”.
În cadrul prezentării, părintele referent a evidențiat importanța pe care o are preotul în consolidarea unității dintre enoriași, în stabilirea unei relații frumoase de împreună-viețuire, bazată pe principii morale ortodoxe autentice. Are menirea de a-i conștientiza pe credincioșii lui de faptul că împreună formează o familie și în acest fel au datorii morale unii față de alții și împreună față de casa lui Dumnezeu, care este biserica. „Idealul este ca toți membrii unei parohii să-și formeze și să-și însușească o conștiință vie și puternică de enoriași, echivalentă conștiinței cetățenești pe plan social. Ei trebuie să fie pătrunși în orice moment de sentimentul viu al apartenenței la parohia lor, de spiritul de corp, să nu se izoleze de viața colectivă a parohiei prin manifestări religioase individuale sau să absenteze de la activitățile ei. Adevărații enoriași, pătrunși de acest spirit se interesează de viața religioasă a parohiei lor, iau parte activă la ea, contribuie cu toate mijloacele lor materiale, spirituale și morale, progresul și bunul ei mers; se supun disciplinei care asigură unitatea de conducere, prin coordonearea tuturor inițiativelor și acțiunilor de interes obștesc”, a subliniat părintele referent.
De asemenea, referatul a încercat să pună în valoare și dimensiunea duhovnicească a vieții pe care preotul paroh este dator să o transmită credincioșilor lui, ca fiind de o reală importanță în închegarea unei comunități parohiale solide.
După prezentarea referatului, Preacuviosul Părinte Iustin Popovici a apreciat cuvântul Părintelui Marius Moțiu și a subliniat câteva idei cu privire la personalitatea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, care, deși nu e român, a căpătat o cinstire deosebită în sufletele credincioșilor ortodocși de pe teritoriul țării noastre. A mulțumit părintelui paroh Ioan Vornicu pentru invitație, felicitându-l pentru buna organizare în desfășurarea acestei binecuvântate întâlniri preoțești.
La rândul său, părintele paroh a mulțumit Părintelui Consilier și Preaonoratului Părinte Protopop pentru prezența în mijlocul credincioșilor din Satu Mare, precum și preoților și credincioșilor prezenți. Seara s-a încheiat cu o agapă frățească.

Preot Vlad – Sergiu Sandu
Parohia Firiteaz

Recomandările redacției