Cu ocazia sărbătorii închinate Sfântului Dumitru, patronul spiritual al bisericii ortodoxe din Ghioroc, o mulţime de credincioşi ai parohiei ortodoxe din localitate s-au strâns la biserica din sat pentru a participa la Taina Sfântului Maslu. Deşi sărbătoarea este de fapt în data de 26 octombrie, care anul acesta pică în zi de luni, hramul bisericii a fost sărbătorit în duminica cea mai apropiată de 26.

Astfel într-un cadru solemn, un sobor de 10 preoţi conduşi de către preotul pensionar Teodor Poneavă, fost paroh la Şiria, credincioşii parohiei Ghioroc s-au rugat împreună pentru comunitatea în care trăiesc.

Soborul de preoţi prezenţi la Sfânta Taină a Maslului a fost compus din: preotul Petru Dărău de la Pâncota, preotul Leonardo Doca, tot din parohia Pâncota, preotul profesor Teodor Pavel de la parohia ortodoxă Arad-Centru, preotul Savu Pavel de la Şiria, preotul Mihai Radeş de la Mâsca, Petru Jula, parohul Cuvinului, Ieromonahii Emanuel şi Daniel de la Mănăstirea Feredeu din Şiria şi de către parohul locului preotul Mircea Ciorogariu.

De menţionat faptul că preotul Teodor Poneavă a participat şi la Sfânta Liturghie, la finalul căreia a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a accentuat importanţa recunoştinţei în viaţa unui bun creştin. De asemenea predica de la sfârşitul Maslului a susţinut-o preotul Teodor Pavel, care a vorbit despre importanţa tainei Sfântului Maslu în viaţa unei comunităţi creştin ortodoxe şi după cum se procedează, parohul locului, preotul Mircea Ciorogariu a ţinut la sfârşit să mulţumească preoţilor care au răspuns invitaţiei de a participa şi nu în ultimul rând credincioşilor care au venit într-un număr destul de mare la una dintre cele şapte taine ale Bisericii Ortodoxe.

La fel ca în fiecare an, la această sărbătoare a participat şi edilul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, un bun credincios al parohiei.

Sfânta Taină a Maslului a început după săvârşirea Sfintei Liturghii în jurul orei 12, şi s-a finalizat la ora 14 după care după cum e tradiţie, invitaţii au participat la o mică agapă la casa parohială din Ghioroc.

hram1

Recomandările redacției