Halmagiu 2    Am reuşit să ne deplasăm, pe parcursul săptămânii trecute, prin câteva localităţi aparţinătoare comunei noastre, unde am stat de vorbă cu câţiva crescători de animale. De fapt, creşterea animalelor a reprezentat şi principala te­mă a materialul de faţă, fiind totodată şi ocupaţia esenţială a oamenilor de aici. Pe de altă parte, este extrem de dificil să facem o separaţie între creş­terea animalelor şi pomicultură în zona noastră, deoarece ambele ocupaţii merg mână în mână şi sunt deopotrivă în atenţia gospodarilor hălmâgeni. Fireşte, alături şi de ocupaţiile de dată mai recentă, cum este cultivarea cartofilor. Dar, revenind la crescătorii de     animale, ne-am oprit la gospodăria domnului Antonie Onc din satul Bă­neşti, unde am reuşit să numărăm nu mai puţine de opt capete de vaci în grajd. Iar pe lângă cele opt vaci au reuşit să vedem şi mai mulţi porci, fără a le putea stabili cu precizie numărul. Domnul Antonie Onc ne-a mărturisit că reuşit să acceseze un proiect pe Măsura 1.4.1. referitor la creşterea animalelor: „Vedeţi dumneavoastră, nu ne pu­tem plânge că ne-ar lipsi ceva. Mulţumind Domnului, putem spune că avem de toate pentru toţi membrii familiei şi că nu ne lipseşte nimic. Însă, pentru aceasta, toţi muncim de dimineaţa şi până seara. Nu există nici sărbătoare şi nici clipe de re­paus, deoarece animelele te solici­tă tot timpul. Din toamna trecută avem şi apă curentă în sat, mulţumită domnului deputat Eusebiu Pistru, căruia îi mulţumim şi pe această cale. Nici noi nu stăm cu mâinile în sân, iar drumul de acces până la gospodărie l-am făcut eu, cu mâinile astea două. La fel şi dealul pe care îl vedeţi în faţă, îl cosesc tot eu, în fiecare an, cu coasa. Nu este uşor nici pentru noi, dar ne-am învăţat cu această muncă, iar pe de altă parte iubim animalele. Mă duc cu drag în grajd la animalele şi parcă-mi creşte sufletul în mine când le văd cât sunt de frumoase. Iar animalele, dacă simt dragostea crescătorului, dau producţie. Singura problemă pe care Haslmagiu 4trebuie să o mai rezolvăm este cea legată de preţul laptelui, care este mult prea mic pentru crescătorii de animale şi mult prea mare pentru consumatori. Altfel spus, intermediarii sunt cei care câştigă cel mai mult din această afacere şi nu este drept să fie aşa. Dar, cu timpul, sperăm să putem soluţiona şi această problemă a noastră.”
Următorul nostru popas îl facem la casa domnului Nicolae Antal din satul Brusturi. Fireşte, îl găsim exact în grajd, în mijlocul animalelor, în pofida celor 79 de ani pe care îi are. Dimpreună cu fiica, Nicoleta, şi cu ginerele Marcel, Nicolae Antal ţine una dintre cele mai frumoase gospodării din comuna Hălmagiu. Bunăstarea se vede de la o poştă, iar după ce intrăm în vorbă cu domnul Antal ne dăm seama că am picat pe mâini bune, cum se spune: „Apoi, dragul meu, eu am fost şi activist de partid, vreo cincisprezece ani, aşa că mă ştiu cu politica şi la deal, şi la vale. Când profesorul Brucan vorbea la televizor despre cei douăzeci de ani care ar trebui să treacă pentru ca românii să înveţe ce este aceea democraţie, iată că au trecut şi mai bine de douăzeci de ani şi tot n-am învăţat nici pe jumătate. Cred că nici în patruzeci de ani nu vom învăţa tot ceea ce trebuie. Nici în celălalt regim nu ţi-a pus nimenea palma pe gură, dar exista un respect faţă de autorităţi, faţă de şeful statului, faţă de drapel, de imn şi de patrie. Astăzi, nimeni nu mai pune preţ pe nimica şi totul se reduce la bani. Uite, eu am o pensie de opt milioane de lei pe lună şi pot spune că şi mie mi-a tăiat din ea. Dar dacă aşa au rezut de cuviinţă guvernanţii de-atunci, ce putem să facem noi decât să ne supunem. Numai că ei au tăiat şi de la cei cu trei milioane şi jumătate pe lună şi Halmagiu 6de la cei cu o sută de milioane în egală măsură, ceea ce nu este drept. Am văzut parlamentari care se plâng de faptul că ţara le dă prea puţine drepturi şi prea puţini bani pe lună. Atunci ce să spunem despre perioada trecută, când reprezentarea se făcea de jos în sus, prin delegaţi de la sate, de la comune şi de la judeţe şi nimeni nu primea nici un leu pentru aceasta. Se considera că este o obligaţie faţă de ţară şi faţă de popor. La fel am auzit că se întâmplă şi în alte părţi, unde parlamentarii nu au pensii sau drepturi speciale. Numai la noi citeşti pe ecranele televizoarelor că există parlamentari penali, urmăriţi pentru fel de fel de furtişaguri din averea noastră, a tuturor. Înainte te verificau şi la bunici şi la străbunici, iar dacă aveai o pată cât de mică, nici nu se punea problema să te uiţi în ochii oamenilor, necum să-i şi reprezinţi prin Parlament. Acuma tot nărodul îl înjură pe preşedinte sau pe premier, că aşa înţeleg ei libertatea. Dar şi astea vor trece, iar ceea ce va rămâne este munca cinstită. Uitaţi-vă la cozile vacilor mele, că sunt mai curate ca mustăţile multor oameni mai neglijenţi sau mai duhănaşi. Asta înseamnă să-ţi iubeşti animalele, să Halmagiu 5iubeşti munca şi să o faci cu drag. Şi-atunci obţii şi rezultate pe măsură.”
Îl lăsăm pe domnul Nicolae Antal să grijească de animale şi părăsim grajdul – curat ca o farmacie – pentru a sta de vorbă cu fiica domniei sale, doamna Nicoleta. Vorbim despre o altă genera­ţie de gospodari, care înţele să valorifice potenţialul locului într-un mod mai avantajos: „Aici, pe Valea Brusturelui, este una dintre cele mai frumoase zone montane din judeţul Arad şi din partea de vest a ţării. Aşa că ne gândim să o exploatăm şi din punct de vedere turistic. Pe de altă parte, ne ocupăm de creşterea animalelor şi valorificăm laptele şi produsele din lapte la pieţele de la Arad. Este mult mai avantajos decât să vinzi laptele de aici, din gos­podărie. Dar, pe de altă parte, pierzi şi destul timp cu drumul, cu statul în piaţă şi cu toate celelalte, timp pe care nu mai poţi să-l valorifici în munca din gospodărie. Din acest punct de vedere sperăm că se va dezvolta şi componenta agro-turistică în zona noastră, astfel încât să poţi să-ţi valorifici produsele la un Halmagiu 3preţ convenabil din gospodărie.”­

Recomandările redacției