omorProcurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Costică Popescu, din Gorj, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie.
Probatoriul administrat în cauză arată faptul că inculpatul, la data de 9 noiembrie a anului trecut, închiriase o cameră într-un hotel din Arad, împreună cu victima Petru Emeric Balint, după care, după cum susţin anchetatorii, în cursul nopţii, „pe fondul consumului de alcool şi pentru a putea să-i sustragă o sumă de aproximativ 2.500 de lei, inculpatul a ucis-o pe victimă, aplicându-i, iniţial, o lovitură cu o sticlă în cap, după care i-a comprimat cu genunchii toracele pe pardoseala camerei, cauzându-i mai multe leziuni traumatice, în zona capului şi multiple fracturi costale. Moartea victimei s-a produs din cauza rupturii unor organe interne (plămâni şi ficat)”.
Dar, să o luăm cu începutul…
Cei doi bărbaţi s-au întâlnit, întâmplător, în zona Pieţei Catedralei. Victima, proaspăt externată din spitalul TBC, era o persoană de moravuri uşoare şi de o condiţie socială modestă. Cu toate acestea, avea asupra lui o sumă considerabilă de bani, aproape 2.500 de lei. Inculpatul – un recidivist care, însă, nu mai comisese fapte cu violenţă.
„Petru Emeric Balint i-a propus lui Costică Popescu să închirieze o cameră la un hotel din apropierea locului unde s-au întâlnit, situat pe strada Mucius Scaevola. Cel care a prezentat buletinul la recepţie a fost chiar victima. Asta se întâmpla într-o sâmbătă. Acolo, cei doi au consumat băuturi alcoolice”, ne declară procurorul de caz Sorin Iercoşan, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Picanteriile acestui caz nu se opresc, însă, aici. Pentru a-i câştiga încrederea victimei şi, astfel, a-i lua banii, gorjeanul i-a „comandat” acestuia o prostituată, pe care victima a refuzat-o, inexplicabil. Atunci, aşa cum reiese din declaraţiile inculpatului, acesta s-a enervat şi, băut bine, a luat o sticlă şi şi-a lovit victima în cap. Căzut la podea, Costică Popescu s-a urcat cu genunchii pe el, strivindu-i mai multe organe interne.
Cadavrul a fost descoperit după două zile
Procurorul de caz Sorin Iercoşan continuă: „După ce a comis fapta, chiar în acea noapte, profitând de absenţa pe moment a angajatului de la recepţie, s-a strecurat afară din hotel şi a dispărut. Abia luni dimineaţă, pe data de 11 noiembrie, femeia de serviciu a descoperit cadavrul lui Petru Emeric Balint, căzut între cele două paturi ale camerei de hotel. Pe inculpat l-am prins după două zile, undeva în Lugoj. Şi-a recunoscut fapta, iar acum, în 6 ianuarie, l-am trimis în judecată”.
În acest moment, dosarul a fost îna­intat spre soluţionare Tribunalului Arad.
Dacian Don

Recomandările redacției