O femeie a fost găsită moartă în curtea casei – UPDATE

0
1471

Locuitorii din Cicir au trecut prin clipe de groază. O femeie din localitate a fost găsită moartă, duminică seara. Oficial, la primele ore ale dimineții de astăzi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad nu vorbeau  despre o crimă, susținând că se fac cercetări pentru stabilirea cauzei decesului. „O femeie de 39 de ani a fost găsită decedată în curtea unui imobil. Nu putem să ne pronunțăm cu privire la cauza decesului, astfel încât dosarul este întocmit pentru ucidere din culpă. Facem cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a se lua măsurile legale”, afirmă cei de la IPJ.

Polițiștii susțin că fapta va putea fi încadrată sau nu la omor abia după efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului. Dacă se va stabili că este vorba despre o moarte violentă, dosarul va fi preluat de un procuror.

UPDATE:

În urma raportului medico-legal, anchetatorii au ajuns la concluzia că nu este vorba despre crimă, decesul survenind în urma unor afecțiuni medicale. Reprezentanții IPJ Arad spun că nu există suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.