Două personaje diametral opuse au ocupat săptămâna trecută prim-planul ziarelor şi televiziunilor locale. Cel mai important se referă la cazul tragic al lui Valentin Costea, soţul îndrăgitei vedete de televiziune Diana Mariş, care a fost găsit aproape fără suflare în atelierul său de tunning. Bărbatul de 36 de ani a fost lovit cu un corp dur, în special în zona capului, după care a fost închis în atelierul său şi lăsat acolo într-o baltă de sânge. La scurt timp criminalul (chiar dacă victima are şanse, minime, de supravieţuire, actul a fost unul criminal) a fost prins. Daniel Denis Hodis este cel care a comis o astfel de faptă, are 24 de ani şi a fost chiar angajatul victimei.
Trecând peste faptul că numai o brută ordinară putea comite o faptă atât de cumplită, ce m-a oripilat şi mai tare a fost încercarea criminalului, după ce a fost prins, de a poza într-o victimă a societăţii.
Îmi aduc aminte cât de mult dezaprobam lapidarea, obiceiul de a ucide pe cineva cu pietre, folosită în trecut şi de către evrei. Criminalul de Daniel Denis Hodis ar merita însă pe deplin un astfel de sfârşit nemilos.
Să admitem că în urma unei slăbiciuni psihice, a unei căderi raţionale, poţi să recurgi la un gest necugetat. În momentul în care însă acesta s-a petrecut, îţi revii şi încerci să îţi repari groaznica greşeală. Acest monstru însă nu doar că nu a încercat să îşi repare greşeala, să îşi ajute victima, dar a şi închis-o, cu mult sânge rece, în atelierul său pentru a nu fi găsit de nimeni sau pentru a fi găsit cât mai târziu. Apoi, după ce a fost prins şi dus în faţa anchetatorilor, întrebat de ce a făcut asta, a răspuns că din cauza sărăciei. Cunosc foarte mulţi oameni sărmani care însă îşi duc sărăcia cu multă demnitate şi nu şi-ar însuşi un ban nemuncit sau necuvenit. Mai mult decât atât, nesimţirea şi tupeul monstrului a mers şi mai departe susţinând că „i-am cerut victimei de mai multe ori bani şi mi-a fost ruşine să-i mai cer“. Serios? Ce suflet nobil, nu? Omul are obraz, nu glumă. Îi este ruşine să mai ceară bani, dar nu se sfieşte să îi dea în cap cu scopul de a-l omorî.
Celălalt caz al săptămânii trecute l-a reprezentat „campania de denigrare“ a boschetarului arădean Claudiu Oprea. Toate site-urile, ziarele şi televiziunile şi-au îndreptat tunurile înspre acest nenorocit de soartă, olog şi fără casă, vai de capul lui, pentru că, vezi Doamne, joacă la păcănele şi din când în când mai dă şi el pe gât câte un deţ de vodcă. Mas-media arădeană nu s-a mai întâlnit cu aşa ceva: boschetar să joace la jocuri de noroc sau să bea. Unde s-a mai pomenit? Ăştia de obicei îşi duc veacul prin biblioteci sau fac strategii culturale, discută politică ori dezbat planuri macro-economice. Ş-apoi cum să bea cerşetorul vodcă? De regulă, oamenii străzii consumă sucuri naturale, beau apă plată, siropuri din plante naturale ori degustă ceaiuri aromate.
Făcând o legătură între cele două personaje centrale, consider că pietrele au fost aruncate într-o direcţie greşită. Nu sunt adeptul favorizării cerşitului, atâta timp cât autorităţile îmi dau asigurări că există variante mai bune pentru aceste persoane. Dar din moment ce ele continuă să îşi ducă veacul nestingherite printre noi, nu consider o crimă faptul că îşi mai îndulcesc şi ele traiul prin speranţa unui câştig rapid la jocurile de noroc, iar apoi ameţirea ghinionului cu o gură de vodcă.
