todea-uta Era tânăr, dar se număra printre reperele UTA-ei la sfâr­șitul anilor 90. După șase ani în roșu și alb, în vara lui 2002, trăia bucuria promovării cu Bătrâna Doamnă pe prima scenă. Dar n-a jucat atunci cu trupa arădeană în Liga I, a plecat în Italia, la Mantova, trei ani, apoi alți doi ani i-a trăit în Elveția, la Bellinzona. S-a întors la UTA ca un lider, pentru aventura dintre anii 2006 și 2008. Drumul team-ului fanion al orașului de pe Mureș în Divizia A se oprea, dar Cristi Todea rămânea tot la cel mai înalt nivel. Cel poreclit „Dulăul” devenea om de bază pe Târnava Mare, la Gaz Metan Mediaș.
Cu el titular și căpitan de echipă, medieșenii au trăit câțiva ani frumoși în prima ligă, cu vârf maxim atins la sfârșitul sezonului 2010-2011, calificare în Europa League. Ultima ediție i-a regăsit pe cei de la Gaz Metan sub linia menținerii, iar Cristi Todea (împlinește 37 de ani în octombrie) e la final de contract.
– Te invit să ne întoarcem în iarna lui 2009. Atunci la UTA era un nou moment cu dezastru iminent, iar tu ajun­geai la Mediaș.
– A fost o perioadă bună, în care am avut rezultate bune. Din păcate, s-a terminat destul de rău pentru clubul Gaz Metan Mediaș… Dar, alături de peri­oada petrecută în Italia, și acolo am avut rezultate foarte bune, două promovări, cred că anii de la Mediaș au reprezentat, într-adevăr, punctul culminant al carierei.
– Te întrebam de 2009 pentru că la Arad era iar incertitudine, perspective sumbre, pe voi, fotbaliștii, vă sim- ­țeam deprimați, unii se gân­­- deau chiar să se lase. Pen­tru tine, situația s-a schimbat cu 180 de grade.
– Sincer, credeam că pot să mai joc. Nu mă gândeam că atâta timp, dar doi-trei ani, atunci aveam 29, mergeam pe 30, credeam că mai pot la un nivel destul de bun. Am avut noroc la Me­diaș cu domnul Pustai, care mi-a dat încredere, am jucat multe meciuri sub comanda dânsului. Ne-am înțeles foarte bine, au fost jucători de valoare, zic că rezultatele nu au fost întâmplătoare.
– Care ar fi cea mai puternică generație pe care ai avut-o la Mediaș în acești ani?
uta-97– Cu siguranță, generația cu care am ajuns să jucăm în Europa League, cu Ovidiu Hoban, Pîrvulescu, Buchta și ceilalți care, pe parcurs, au demonstrat și la alte echipe că au valoare. Dacă ni se mai dădea încredere și se mergea pe nucleul respectiv, puteau să fie rezultate și mai bune. Dar cred că în momentul în care am reușit să ajungem în Europa League, conducerea Gazului s-a gândit că jucătorii respectivi nu vor mai putea fi motivați pentru încă o performanță. Ceea ce, se pare, a fost o greșeală.
– De la Mediaș cum vedeai ce se întâmpla la UTA?
– Am urmărit tot timpul ce s-a întâmplat. Au fost momente grele pentru echipa din Arad, dar eu zic, după ce s-a întâmplat în ultimul timp – faptul că s-a pornit de jos, se încearcă să se facă o bază, să fie ceva puternic în spate, să vină cu tineri, din Arad – că s-a ales drumul cel bun, soluția corectă. Iar faptul că au reușit să promoveze doi ani consecutivi nu e o întâmplare. Toată lumea vrea să câștige contra UTA-ei, să bată echipa de pe primul loc. Orice campionat este greu de câștigat, indiferent de că e liga a doua, a treia sau a patra. E presiune la fiecare nivel, sunt diferențe, dar nu e simplu să câștigi un campionat. Meritul este foarte mare al tuturor celor care au participat, merită felicitări toți cei care au reușit performanțele.
– Noua echipă s-a clădit în jurul colegilor tăi Sorin Botiș și Norbi Varga, amândoi au venit încă în Liga a IV-a.
– Chiar am vorbit cu Sorin,        l-am apreciat și îl apreciez pentru ceea ce a făcut. A jucat la un anumit nivel, a jucat la echipe bune, pe terenuri bune, nu e ușor să mergi la Liga a IV-a, să găsești motivație pe terenuri mai rele, fără spectatori, cu altă atmosferă. Dar a reușit, chiar la o vârstă mai înaintată. Merită susținere în continuare amândoi, pentru eforturi.
– Citeam că te gândești la cariera de antrenor. Primul pas l-ai făcut, ca secund la Mediaș.
– Îmi doresc lucrul acesta. Am început deja școala de antrenori. Am avut norocul să fiu lângă domnul Pustai ultimele două luni, să fiu antrenorul lui secund. În doar două luni am reușit să-mi dau seama de multe lucruri. Sper să am posibilitatea în continuare să rămân în priză, să fiu în contact cu o echipă sau cu un antrenor de la care pot să învăț.
– Cristian Pustai, prin rezultate și conduită, ar trebui să fie un model…
– Ar trebui. Din păcate, sunt poate altele negative mai mediatizate, mulți își doresc să le urmeze. Are și școală de profesori la catedră, a lucrat cu elevi, fotbaliști, studenți, știe să vorbească, are altă cultură, e un antrenor atipic pentru fotbalul nostru românesc. Nu face compromisuri. Poate de aceea, în ultimul timp, a avut și plecări mai rapide de la echipe. Dar la Mediaș a fost foarte mulți ani cu rezultate bune. Conducerea exe­cutivă a avut încredere în el și rezultatele au venit. Cum spui și tu, este un exemplu de urmat.
– Te-am întrebat de antrenorat, dar bănuiesc că te mai simți în stare să joci.
– Mă simt, dar mi-e tot mai greu. Sunt tineri, și la Mediaș, care vin din urmă și merită să joace. Eu am jucat destul. Doar dacă îmi găsesc, într-adevăr, o motivație deosebită. La Mediaș mi-ar fi greu să mai joc pentru că am fost și antrenor secund și aș fi privit cu alți ochi. Cred că singurul club unde aș mai putea să joc ar fi UTA, unde aș fi acasă și poate mi-aș găsi o motivație să încerc să dau o mână de ajutor. Dar și aici, în anumite condiții, în care s-ar vrea promovarea imediat în A. Altfel mi-ar fi destul de greu să pot să mă exprim la maxim. Sunt înscris și la școala de antrenori, iar la cursurile pentru obținerea licenței A se cere să fii fost jucător, să nu mai fii activ. Dacă va fi așa, voi alege școala de antrenori.
– Care a fost fotbalistul contra căruia era greu să joci?
– Să zic Wesley, mi-a plăcut mult de el. Evolua în zona centrală, de multe ori cobora, eu încercam să primesc pe construcția echipei mele, iar el era lângă mine, mă încurca pe faza lor defensivă! Dar ajungea și să înscrie mult. Mai era și Gigel Bucur, nu pot să-l uit pentru golurile marcate aici cu Timișoara (n.r. 3-2 pentru Poli, pe 1 septembrie 2007, atacantul celor de pe Bega a semnat un hattrick la Arad, Todea a marcat un gol al UTA-ei). A fost unul dintre puținii atacanți români care, atunci când scăpa singur cu portarul, era greu să rateze. Dintre mijlocașii centrali, Costin Lazăr, de la Rapid, am avut dueluri multe, a fost un fotbalist bun al campionatului. Nu prea îmi doream să joc contra lor.
– Dar erau și cărora nu le plăcea să joace contra ta.
– Da, Curtean îmi spunea că, atunci când juca la Poli și vedea că eu joc la Mediaș, era deja terminat. De multe ori îi venea să alerge spre părțile laterale, nu în zona centrală. Nu am avut niciun jucător cu care să am ceva de împărțit, eu încercam să îmi câștig zona mea de teren, era prioritate pentru mine.
– La UTA, Chindriș pare să îți calce pe urme.
– L-am văzut mai demult, are calități, chiar ca și ale mele. Am auzit numai lucruri bune, că a făcut un campionat foarte bun, îl felicit, știu că are ce-i trebuie pentru un mijlocaș central, închizător, chiar și ofensiv. Cred că acum e perioada lui, are vârsta la care ar trebui să fie în condiții maxime, acel jucător pe care UTA ar putea să conteze, să fie un pion important pentru viitor.
– Există un meci pe care ai vrea să-l uiți?
– Barajul de la Alba Iulia (n.r. UTA – Rocar 0-2, 19 iunie 1999). E meciul pe care nu pot să-l uit. De multe ori, chiar și acum, după atâția ani, îți spun sincer că mă trezesc câteodată gândindu-mă la meciul ăla și îmi dau seama că viitorul nostru era altfel dacă obțineam promovarea. A fost meciul care m-a afectat cel mai mult. Și pe care mi-aș dori să-l mai jucăm o dată!
– Și să încheiem într-o notă pozitivă, cu un meci de care-ți amintești cu plăcere.
– Am mai multe, și la Mediaș, și în Italia, și la UTA. Am avut un meci bun, cu intensitate foarte bună, pe care cred că l-aș putea denumi chiar perfect, când am câștigat cu 2-0 cu Mediaș la Timișoara. Timișoara se bătea la titlul cu CFR Cluj, avea echipă foarte bună, noi eram aproape scăpați de retrogradare. Am avut un meci în care am jucat pur și simplu fără greșeală, nu neapărat eu, întreaga echipă. Puteam câștiga la scor și mai mare. Și acum mai povestim cu colegii de ce s-a întâmplat.

Recomandările redacției