Cristian Lazăr, cel care a semnat rezoluţia de clasare pentru Klaus Iohannis – reacție: „Nu avea ce să caute în mapă“

0
134

Procurorul Cristian Lazăr, cel care a emis rezoluţia de clasare pentru Klaus Iohannis în 2014, susținut joi,  că acel document nu avea ce să caute în dosarul de candidatură al lui Augustin Lazăr, precizând că persoana care a pus rezoluţia acolo trebuie să răspundă.

„Cine a pus-o acolo trebuie să răspundă. Nu e treaba mea să ştiu cine a pus-o acolo. Acest document nu avea ce să caute acolo”, a declarat procurorul Cristian Lazăr.

Acesta a ţinut să sublinieze că nu e treaba sa să ştie cine anume a pus această rezoluţie de clasare la dosar şi că nu acuză pe nimeni în acest sens.

Procurorul a precizat, în ceea ce priveşte rezoluţia, că, prin acest act, a clasat plângerea unui petent, Marius Marinescu, făcută pe numele lui Klaus Iohannis. Prin acelaşi document, Cristian Lazăr a disjuns cauza cu privire la doi consilieri locali, Hans Klein şi Helmut Lerner, pentru conflict de interese.

Procurorul a mai menţionat că preşedintele Klaus Iohannis nu l-a favorizat în niciun fel pentru soluţia de clasare.

„Cu ce să mă favorizeze? Cu o funcţie pentru a cărei propunere nu o făcea el?”, s-a întrebat, retoric, Cristian Lazăr, care precizează că a fost propus adjunct la Sectia de urmarire penală şi criminalistică la Parchetul General de fostul ministru Raluca Prună, cu avizul unanim al Secţiei de procurori a CSM.

Klaus Iohannis a semnat, pe 15 decembrie 2015, decretul de numire în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General în cazul lui Cristian Aurel Lazăr. Pe 14 septembrie 2014, procurorul clasase o speţă care-l viza pe şeful statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.