Procurorul Cristian Lazăr a fost menționat în presa centrală în repetate rânduri în ultima perioadă, din pricina unei confuzii create de un document de clasare într-o speță, document care ar fi ajuns în dosarul de candidatură a procurorului general Augustin Lazăr. Klaus Iohannis a semnat, pe 15 decembrie 2015, decretul de numire în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General în cazul lui Cristian Lazăr. Pe 14 septembrie 2014, procurorul clasase o speţă care-l viza pe şeful statului. De menționat este faptul că procurorul Cristian Lazăr a activat în anii trecuți și la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Având în vedere faptul că mandatul acestuia la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție încetează în decembrie, Lazăr a depus o cerere la Consiliul Superior al Magistraturii pentru a-și putea continua activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.  „Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara (unitate de parchet de la care provine) a domnului procuror Lazăr Aurel Cristian, după încetarea mandatului în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 17.12.2018”, se arată într-o decizie a CSM.

Recomandările redacției