Cristiano Ronaldo, mesaj explicit după acuzaţiile de viol la adresa sa. Care e varianta lui

0
236

Cristiano Ronaldo a postat, miercuri, 3 octombrie, pe Twitter, un mesaj clar legat de acuzele de viol făcute la adresa sa.

Acesta neagă totul şi se apără în faţa celor care l-au criticat. Lusitanul a fost pus sub acuzare de Kathryn Mayorga (34 de ani), care susţine că, acum nouă ani în Las Vega, a fost forţată de CR7 să întreţină relaţii sexuale.

„Resping cu fermitate orice acuzaţie care a fost făcută la adresa mea. Violul este o crimă abominabilă care se opune felului în care sunt eu şi lucrurilor în care cred. Refuz să alimentez spectacolul mediatic creat de oamenii care caută să se promoveze pe seama mea. Sunt împăcat şi asta mă va ajuta să aştept în linişte rezultatele acestor investigaţii”, a spus Ronaldo, pe contul personal de Twitter.

Fapta care compromite acum imaginea vârfului lui Juventus s-ar fi petrecut pe 13 iunie 2009, într-un hotel. În plângerea pe care a depus-o a doua zi, Mayorga a refuzat să ofere numele atacatorului, pe care l-a descris drept „un celebru jucător de fotbal”. Pentru că plângerea nu a conţinut nici numele jucătorului, nici descrierea lui, nici locul unde s-ar fi petrecut violul, poliţiştii americani au închis ancheta, una pe care o vor redeschide la nouă ani şi jumătate distanţă.

Pe 27 septembrie, Mayorga a explicat că i-a fost teamă să nu fie umilită public şi să suporte eventuala răzbunare a superstarului portughez, lucru consemnat la un tribunal din Las Vegas.

Săptămâna trecută, germanii de la Der Spiegel au publicat un raport cu privire la evenimentul nefericit prin care femeia susţine că a trecut.

Avocaţii noului star al lui Juventus, de la Schertz Bergmann Rechtsanwalte, au oferit o primă reacţie despre raportul întocmit de ziariştii germani, susţinând că ar fi fost publicat ilegal şi că vor fi daţi în judecată: ”Raportul Der Spiegel este un flagrant şi vom cere daune morale o sumă corespunzătoare pentru gravitatea încălcării legii. Este una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor personale din ultimii ani”, au declarat avocaţii.

Cei doi ar fi semnat un contract, prin intermediul căruia Cristiano Ronaldo i-ar fi plătit americancei suma de 375.000 de dolari pentru a nu aminti niciodată de acest eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.