După aproape o lună de pauză, Crișul Chișineu-Criș revine pe parchet în cadrul Diviziei A la handbal feminin. În ultimele etape sezonului regulat, „alb-albastrele” – cu locul 2 asigurat – întâlnesc trei din fruntaşele seriei D, Reşiţa, Târgu Mureș și Minaur II. Așadar, pentru jucătoarele lui Sebastian Tudor urmează trei partide dificile dar în acelaşi timp foarte utile în vederea turneului semifinal, unde arădencele vor înfrunta CM Slobozia, CSU Știința București și Dacia Mioveni. Pro­ximul adversar al Crişului este CSU Reșița, meci programat duminică, de la ora 14:30, în deplasare. Între timp, arădencele au disputat un amical la Timișoara, cu CS Universitatea de Vest, câștigat cu 33-29.
Veștile bune vin din infirmerie, interul Sabine Klimek şi extrema Jessica Snakovski urmând să fie la dispoziţia antrenorului începând din acest week-end. Totuşi, pentru cea din urmă, reintrarea în circuit va fi ceva mai lentă, ea revenind după o operaţie la liga­mente suferită în toamna anului trecut.

Recomandările redacției