Cel mai aşteptat şi tare meci al primei etape a returului din seria a IV-a a Ligii a III-a, confruntarea dintre Metalurgistul Cugir şi Crişul Chişineu Criş, s-a încheiat nedecis, 1-1.
Rezultat care mulţumeşte trupa lui Adrian Abrudean, în condiţiile în care a evoluat, timp de o repriză, în inferioritate numerică, după ce Bozian a eliminat pentru presupuse injurii adresate arbitrului, în minutul 47.
Gazdele au deschis scorul prin Necşulescu, în minutul 7, dar Crişul a egalat cu zece minute înaintea finalului, prin golgheterul Modan. Ambele echipe au avut, apoi, şansa de a înscrie golul decisiv, dar portarii au fost în formă bună.
Pentru Crişul Chişineu-Criş au jucat: Dagău – Clej (min. 90, Lezeu), Pavel, Siminic, Suslak (min. 82, Ciornei), Piţ, Fl. Gîlcă, Ianc, Bozian, Modan, Matei (min. 81, Maghici).
În schimb, Cermeiul a suferit un eşec dur la Reşiţa, pe terenul unei echipe ce revine în cărţile promovării.
Bănăţenii s-au impus cu un categoric
5-1, golul de onoare al arădenilor purtând semnătura lui Capătă.
Radu Anca a trimis pe teren următoarea distribuţie: Gârlea – Polgar, Rogojan, Nistor, Sabău, Mihuţa (min. 67, Ciubotariu), Mager (min. 66, Gruiescu), Vezan, Vlad, A. Iuga (min. 65, Prună), Capătă.

Rezultatele și clasamentul din Liga a III-a seria C4

Liga a III-a, seria a IV-a, etapa a 16-a:
Cetate Deva – Ocna Mureş 2-2
Naţional Sebiş – Şoimii Lipova 3-3
Ghiroda şi Giarmata Vii – ACS Dum­brăviţa 4-1
Unirea Alba Iulia – CSM Lugoj 3-1
Millenium Giarmata – CS Hunedoara 1-1
ACS Avrig – Industria Galda 3-2
Şcolar Reşiţa – Lunca Teuz Cermei 5-1
Metalurg.Cugir – Crişul Chişineu Criş 1-1

Clasament
1. Şoimii Lipova 16 11 2 3 42-18 35
2. L.Teuz Cermei 16 10 1 5 29-26 31
3. Chişineu-Criş 16 8 6 2 34-17 30
4. Şcolar Reşiţa 16 8 5 3 32-15 29
5. Metal. Cugir 16 8 5 3 34-22 29
6. Naţional Sebiş 16 8 5 3 31-24 29
7. ACS Dumbrăviţa 16 9 2 5 31-27 29
8. FC Avrig 16 7 4 5 23-20 25
9. Alba Iulia 16 5 7 4 24-20 22
10. CS Hunedoara 16 5 5 6 26-28 20
11. CSC Ghiroda 16 6 1 9 28-29 19
12. Giarmata 16 5 3 8 23-28 18
13. Cetate Deva 16 5 3 8 18-24 18
14. Industria Galda 16 5 0 11 21-25 15
15. CSM Lugoj 16 1 3 12 11-41 6
16. Ocna Mureş 16 0 2 14 12-55 1

Recomandările redacției