Caravana Diviziei A la handbal feminin se pune în mișcare în acest weekend, cu Crișul Chișineu Criș printre protagonistele Seriei D. În stagiunea trecută, „alb-albastrele” au ajuns în premieră la turneul semifinal, maximum performanței ținând cont de diferența de bugete și, implicit, loturi față de grupările ce au acces în Liga Florilor.
Practic, toate combatantele din Seria de Vest-centru au rămas pe loc, iar asta înseamnă că Boldor et. comp. se vor bate din nou pentru primele locuri cu formațiile din Târgu Mureș, Reșița și, probabil, Oradea, formație ce s-a întărit și ea substanțial în această vară. Până una alta, debutul pare fi unul mai ușor, la Arad, contra handbalistelor de la CSU Universitatea de Vest Timișoara. „Fără îndoială, ne dorim să începem cu dreptul și, dacă putem, să le oferim fanilor noștri un prim meci specta­culos în acest sezon. Eu zic că am făcut transferuri țintite, ne-am pregătit bine în această vară și suntem pregătite de primul meci pe puncte. Nu ne subestimăm adversarul, dimpotrivă, le-am și spus fetelor că va trebui să intre foarte concentrare pe teren”, spune Sebastian Tudor, antrenorul Crișului.
Chiar la finalul săptămânii trecute, handbalistele Crișului au disputat ultimele partide de verificare. „Ne-am deplasat 1.200 de kilometri dus întors pentru un turneu la Plopeni, în urma căruia, zic eu, ne-am atins scopul. Am pierdut partidele cu gazdele turneului, dar și cu Știința București, iar pe fetele de la Târgu Jiu le-am bătut. Nu am urmărit rezultatele, ci să ne legăm cât mai bine ca echipă, ca lot, rulând întreg lotul avut la dispoziție. Oricum, am oferit MVP-ul tuturor celor trei partide, pe Milica Golusin, cu Plopeni, pe Ligia Puț, cu Știința și pe Roxana Boldor, cu Târgu Jiu”, ne-a mai mărturisit Tudor.
La nivel de lot, Crișul a reușit, pe ultima sută de metri, să o convingă pe Adnana Pop să revină la echipă. „Nana a fost cândva și în circuitul naționalei, sunt sigur că va fi o soluție viabilă ca extremă. După se știe, Snakovski și Iuga mai stau departe de parchet cel puțin 3-4 luni, iar Milica Golusin încă nu a obținut dreptul de ședere în România și nu o putem încă utiliza”, a adăugat tehnicianul handbalistelor de la Crișul.
Așadar, formația de pe Crișul Alb atacă prima parte a sezonului cu următorul lot de jucătoare: Corha, Năstasă – Haidu, Petruse, Klimek, Vezentan, Vrabie, Ciui, Popeanu, Puț, R. Boldor, Golusin, Cherecheși și Pop. Contra timișorencelor se joacă sâmbătă, de la ora 17, la Sala UAV Mihai Botez, Polivalenta fiind ocupată cu primul târg al toamnei.
În celelalte jocuri ale rundei inaugurale Marta Baia Mare vs. CSU Reșița și CSM Tg. Mureș vs. CSU Oradea.

Recomandările redacției