croatiaMeciul dintre Croaţia şi Mexic a fost o partidă extrem de interesantă deoarece ambele echipe erau la egalitate de puncte şi se luptau pentru un loc în optimile competiţiei. Prima ocazie de gol a aparţinut croaţilor în minutul 14, corner de pe stânga, mingea ajunge în celălalt colţ al careului, la Srna, care centrează înalt. Olic retrimite în fața porții, de unde Aguilar respinge în ultima clipă, devansându-l pe Mandzukic. Mexicanii răspund şi ei şi irosesc cea mai mare ocazie în minutul 16.  Hector Hererra șutează de la 22 de metri, mingea zguduie transversala porții lui Pletikosa. O primă repriză destul de echilibrată cu ambele echipe irosind ocazii de gol. Rezultat la Pauză Croaţia – Mexic 0-0. La 5 minute de la reluarea reprise Mandzukic scapă spre poarta mexicană, singur, după o pasă a lui Modric, dar Ochoa iese și prinde înaintea atacantului croat. În minutul 64, mexicanii cer penalty la o fază controversată în careu. Guardado șutează din vole, din interiorul careului, Dario Srna se aruncă disperat spre balon și respinge cu mâinile, dar arbitrul dictează doar corner. Mexicanii reuşesc să deschidă scorul prin fostul fundaş al Barcelonei, Rafa Marquez. Corner de pe stânga, centrare pe 6 metri, Rafa Marquez sare mai bine decât Corluka și trimite în plasă. Peste doar 3 minute Cuadrado dublează avantajul mexicanilor, contraatac al mexicanilor, Chicharito pasează în dreapta la Peralta, acesta centrează pe jos, în spate, și Guardado trimite cu latul sub transversal. În minutul 82 croaţii sunt la pământ şi mai încasează încă un gol. Corner de pe dreapta, centrare Guardado, Marquez deviază, Chicharito vine din spate și înscrie simplu. Croaţii reuşesc şi ei golul de onoare în minutul 87, Rakitic îi pasează superb cu călcâiul lui Perisic, care intră în viteză în careu și șutează la colțul lung. Rezultat final Croaţia – Mexic 1-3. Mexicanii termină grupa pe locul 2, după Brazilia care a ocupat locul 1, după victoria împotriva Camerunului scor 4-1.

ECHIPELE DE START

Croaţia: 1. Stipe Pletikosa – 11. Darijo Srna (căpitan), 5. Vedran Corluka, 6. Dejan Lovren, 2. Sime Vrsaljko – 7. Ivan Rakitic, 3. Danijel Pranjic – 4. Ivan Perisic, 10. Luka Modric, 18. Ivica Olic – 17. Mario Mandzukic. 

Selecţioner: Niko Kovac.

Mexic: 13. Guillermo Ochoa – 2. Francisco Rodriguez, 4. Rafael Marquez (căpitan), 15. Hector Moreno – 22. Paul Aguilar, 6. Hector Herrera, 23. Jose Juan Vazquez, 18. Andres Guardado, 7. Miguel Layun – 10. Giovani Dos Santos, 19. Oribe Peralta.

Selecţioner:Miguel Herrera.

Recomandările redacției