Marţi, 23 februarie, s-a deschis la Galeria „Clio“ din Arad, salonul de artă plastică, ediţia de iarnă, a Societăţii „Ion Andreescu“. Expoziţia se caracterizează prin bogăţie şi diversitate de stiluri. Merită menţionate în mod deosebit unele participări la expoziţie.
Marcând o nouă etapă a creaţiei lui Ioan Cociuba, pictor veteran al cenaclului „Andreescu“, două peisaje relevante ca expresie cromatică, ies în întâmpinarea vizitatorilor expoziţiei.
Ecaterina Lauko pictează parcă un scuar de început de veac douăzeci, un cvadruplu portret felin şi două peisaje expresioniste.
Prezenţă inedită în cadrul acestei societăţi artistice, doamna Elena Stuparu surprinde printr-un peisaj metafizic delimitând misteriosul meridian albastru, linia apei eterne; un autoportret desăvârşit prin care se defineşte ca un demn descendent al marelui Picasso din perioada albastră; o lucrare de su­gestivă anecdotică neoromantică (După iubire e singurătate) şi un Portret de bărbat marcat de nostalgie şi reflexie.
Atmosfera de interior defineşte tripticul (Natură statică) al cunoscutului pictor arădean Pavel Jurik.
„Cetatea veche“ reiterează inconfundabilul talent de portretist al pictorului de la Şiria, Dorin Lihor.
Căutarea artistică dinamică, neliniştită, uşor crispată, tentează a se exprima, în două lucrări, tonuri calde, semnate de pictoriţa Ina Pricop.
Universul visului, Durerea Durerii, Împărăţia amintirilor, aprofundează universul plastic de predilecţie intelectual, viziunea abisală a unui pictor de vocaţie, Elena Apostol.
Grafica lui Rubinstein Nicolae se delimitează cu gravitate în sobrietatea universului său alb-negru.
Sculptura în lemn este ilustrată din nou cu consecvenţă de domnul Kisvardai Lajos.
Fidel tentativelor sale de înnoire din ultimii ani, sub semnul abstacţionismului, este domnul Kolumban Zsolt. El converteşte impulsul vital în imagini de pictură abstarctă de o diversitate asociativ-cromatică, travestind figurativul în abstract, atenuat sau exploziv.
Domnul Csillag Attila excelează din nou în rafinamentul cu care surprinde floralul diafan.
Cap de afiş al expoziţiei este Dana Todor, prin emblematica sa lucrare compziţională inspirată de peisajul citadin.
Petru M. Haş

Recomandările redacției