Crucea Roșie din Arad a primit o donație importantă din partea omologilor italieni

0
65

O delegaţie a filialei de Cruce Roşie din Sassuolo- Modena, Italia, s-a aflat luni în vizită la Consiliul Județean Arad, fiind primită de președintele Iustin Cionca. Vizita italienilor este rod al parteneriatului pe care aceştia îl au cu filiala judeţeană de Cruce Roşie Arad, de peste trei ani de zile. Aceştia au făcut o donaţie de materiale sanitare, alegând Aradul ca destinaţie pentru că parteneriatul încheiat aici funcţionează bine, iar filiala Crucea Roşie din Arad este implicată în tot ceea ce înseamnă ajutor acordat oamenilor aflaţi în suferinţă.

Alături de preşedintele Iustin Cionca s-au aflat Carmen Lucuţa, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Arad, Mircea Onel, director medical şi Otilia Popa, director îngrijiri medicale. Fabio Fiole, coordonatorul delegaţiei italiene a fost însoţit de voluntari din mai multe regiuni ale Italiei, precum Genova sau Padova. Din partea filialei Crucea Roşie Arad au fost prezenţi Beniamin Dragoş – preşedinte, Iudita Cuvineanu – director, dar şi personal medical voluntar.

Am avut ocazia să discut cu oameni deosebiţi, oameni implicaţi în societate, oameni pentru care binele aproapelui nu înseamnă doar simple cuvinte, ci acţiuni concrete şi ajutor. Le mulţumim pentru ajutorul acordat, pentru faptul că au ales Aradul. Am discutat cu ei, am aflat lucruri noi despre modul în care funcţionează Crucea Roşie în Italia şi îmi doresc să preluăm şi noi aspecte care şi-au dovedit funcţionalitatea”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Filiala de Cruce Roşie din Modena se bazează pe un număr de 500 de voluntari. Suntem persoane care avem serviciu, drept pentru care financiar vorbind, nu suntem remuneraţi de către Crucea Roşie. Activitatea de voluntariat este o activitate pornită din inimă, este o activitate pentru care ne facem timp şi pe care o iubim, pentru că ne oferă satisfacţii nebănuite. Atunci când ajuţi oamenii eşti împlinit, mişcarea de Crucea Roşie este ca o a doua familie pentru noi”, a declarat Fabio Fiole, coordonatorul delegaţiei italiene.

Materialele sanitare donate cuprind seringi, pansamente, umidificatoare de oxigen, canule nazale, sonde de aspirat etc.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.