lupteDoar două etape a avut sezonul regulat al Superligii Naționale de lupte greco-romane, destinat juniorilor. CS Astra Arad a defilat în ambele turnee, cel din urmă desfăşurându-se la București, în sala celor de la Steaua. Mihăiță Mihuț, Andrei Dudău, Gheorghe Cojocaru, Petrică Sevciuc, Dorin Pârvan și Tiberiu Barbazan şi-au câştigat toate meciurile, iar la categoria 82 de kilograme podiumul a fost exclusiv arădean. Cu un total de 123 de puncte, CS Astra a terminat prima în clasamentul general, fiind urmată de echipele din Botoșani, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Brașov și Rapid Bucureşti. Turneul final va avea loc în sala Universităţii Aurel Vlaicu din Arad în perioada 15-16 noiembrie, în organizarea CS Astra, care împlinește cinci ani de la înființare. După aurul din Superliga seniorilor, trupa arădeană ar putea realiza eventul, fiind mare favorită la câştigarea titlului naţional la juniori.

Recomandările redacției