Un bărbat, cetățean român, a hotărât că merită să încerce să treacă granița chiar dacă se știa cu un permis fals în pormoneu. El a bătut tot drumul până la graniță și, chiar dacă a avut norocul să nu-l oprească nici un echipaj de poliție până atunci, ei bine, planul său nu a ajuns prea departe.

Ajuns la graniță, acesta a fost nevoit să predea autorităților competente actele necesare efectuării controlului specific. Aflat la volanul unui autoturism marca Audi, înmatriculat în România și încercând să treacă mai departe, acesta nu a realizat că actele false se depistează atunci când e cazul.

Astfel, în data de 31 iulie 2019, în jurul orei 13:25, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un bărbat, cetăţean român, U.F., în vârstă de 31 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi, înmatriculat în România. La controlul specific, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere având însemnele autorităţilor din Ucraina.

Nu a durat mult și polițiștii de frontieră și-au și dat seama cu ce au de-aface. Cu ocazia verificărilor efectuate, aceștia au constatat că documentul prezentat nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Extinzând cercetările și punându-i mai multe întrebări despre cum a ajuns în situația de față, polițiștii au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere deloc. După mai multe minute, persoana în cauză a declarat că a obţinut documentul de la o cunoștință în timp ce se afla în Marea Britanie, care avea să-i datoreze 300 de euro, astfel ștergându-i datoria.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fals şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției