Acum 55 de ani pentru prima dată omul a zburat în Cosmos. De atunci peste 500 de temerari astronauți au învins gravitația călătorind pe Lună sau întemeind colonii spațiale. În această lume îndepărtată și ostilă singura lor legătură cu Pământul, precum un fir al Ariadnei, o reprezintă un mănunchi de raze nevăzute, a spus Ilie Ghergar, de la ANCOM Arad, în deschiderea conferinţelor despre astronautică și radiocomunicații spațiale  susţinute în faţa elevilor școlilor gimnaziale Iratoșu si Frumușeni. Evenimentul a avut loc zilele trecute, reprezentanții ANCOM-Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare în Comunicaţii- Oficiul Judeţean Arad, propunându-le o „altfel de școală” pentru ca ei să știe mai multe și să fie mai buni. „Aceste avanposturi tehnologice- din care derivă comunicațiile mobile și Internetul de mare viteză- se clădesc pe cunoștințele învățate în școala- matematică și științe- și pot oferi o altfel de viziune asupra rostului școlii și-de ce nu, o profesiune de viitor“, a conchis Ilie Ghergar.

Recomandările redacției