Au trebuit să treacă ani şi ani de la moartea lui Ceauşescu pentru ca autorităţile din România să înţeleagă importanţa unor relaţii amicale cu statele din Est. Dacă până în 1989, propaganda comunistă a ajuns să ne îndoctrineze cu vizitele făcute de se­cretarul general al PCR prin Africa sau Asia, acesta fiind prieten cu tot felul de lideri indezirabili pentru statele vestice, cu care, trebuie să recunoaştem, a ştiut să facă afaceri, după Revoluţie am căzut în cealaltă extremă. România a abandonat nişte pieţe pe care le cunoştea şi unde putea să-şi desfacă produsele, iar rezultatele acestei politici dezastruoase s-au văzut. Industria naţională, catalogată la un moment dat de Petre Roman ca fiind un morman de fier vechi, a ajuns să fie vândută… la fier vechi, pentru că interesele concurenţilor noştri au fost să ne elimine din joc, iar interesele directorilor, directoraşilor şi ale diverşilor indivizi ajunşi prin ministere au fost să stoarcă cât mai mulţi bani nemunciţi, pentru a-şi putea deschide apoi propriile afaceri. N-a mai contat că România rămâne fără fabrici şi uzine, după ce generaţia de după război a făcut sacrificii uriaşe pentru industrializarea ţării, n-a mai contat că milioane de oameni sunt aruncaţi pe drumuri, n-am mai contat nimic.
Anii au trecut, guvernanţii au încercat să dea bine în faţa noilor aliaţi, s-au ferit să nu supere cumva „Marele licurici”, iar relaţiile cu state ca Iran, Irak, Libia şi chiar China au avut serios de suferit. Abia acum, lucrurile încep să reintre în normal. Recent, o delegaţie a oamenilor de afaceri din România, din care a făcut parte şi preşedintele filialei arădene a Confederaţiei Patronatului Român, a făcut o vizită în Iran, unde au început să se pună bazele unei colaborări reciproc avantajoase, zilele trecute, o altă delegaţie, de data aceasta a Consi­liului Judeţean Arad, însoţită de reprezentanţi ai universităţilor din oraş şi ai Camerei de Comerţ, a vizitat o provincie din Irak. Şi discuţiile care au avut loc aici s-au dovedit a fi promiţătoare pentru toate părţile implicate.
Mai mult, vizita făcută în China de premierul Victor Ponta a dat un semnal puternic că România vrea să facă afaceri cu statele din Asia, că este gata să se întoarcă cu faţa şi înspre Est. În ultimii 24 de ani s-a pierdut enorm prin abandonarea unor parteneri importanţi, dar niciodată nu este prea târziu, pentru normalizarea relaţiilor. România caută acum investitori pentru un proiect de peste un miliard de euro, iar chinezii se pare că sunt interesaţi. Deşi sunt conduşi tot de comunişti, o relaxare a sistemului le-a permis să-şi facă numeroase companii profitabile, iar acum au mulţi bani pe care vor să-i investească în afara graniţelor. Depinde numai de noi să ştim să-i atragem, la fel cum depinde numai de noi să încheiem parteneriate profitabile cu firme sau alte entităţi din Iran, Irak, Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, ultimele trei ţări vizitate de asemenea de Ponta, în cadrul turneului din Asia.

Recomandările redacției