Față de testul de acum o lună, când echipa lui Sculici era în plin proces de formare, scorul dintre cele două formații de pe malului Crișului Alb a rămas la cote normale. La fel de adevărat este și că Sebișul a evoluat timp de 70 de minute cu a doua linie, însă și Ineul a stat mult mai bine defensiv vineri.
Ultimul amical înainte de a relua meciurile de puncte a fost decis pentru sebișeni de Tulcan (șut în cros de la 20 de metri) și Săulescu, la capătul unei combinații la care au mai participat Iuga și Velici. La 1-0, Ineul a avut și ea o ocazie importantă, prin ex-ul Ciocan, al cărui șut a fost atenuat de portar și apoi respins de pe linia porții de un fundaș.
Cert este că antrenorul-ma­nager al Naționalului consideră că elevii săi sunt pregătiți de debutul cu Ripensia, de peste cinci zile. „Deja avem doar acel meci în cap. Chiar dacă nu am obținut întotdeauna rezultatele dorite în amicale, m-a interesat mai mereu atitudinea și determinarea jucătorilor mei. Iar acestea au fost în general bune, în creștere de la meci la meci. Azi am făcut un ultim meci bun, cu o posesie bună a balonului și câteva ocazii de gol clare. Mă bucură și faptul că nu am luat gol, dar și că jucătorii nou veniți sunt aproape integrați în echipă”, a spus Călin Cojocaru, care nu i-a folosit deloc pe Bârsănel și Drame, cu ușoare probleme medicale.
De partea cealaltă, Cristi Sculici nu a contat chiar pe  sărbătoritul zilei, Marcel Ponta (bolnav), dar și pe juniorii clubului, care avut și ei amical cu Dorobanțiul. „Am cedat deliberat posesia, fiindcă era greu să ieșim la joc cu o echipă ca Sebișul. De data asta nu am stat rău în apărare, dar tot am comis câteva greșeli individuale și colective, cum a fost cea de la primul lor gol. Am avut și câteva contre bune, nefinalizate însă, cu excepția celei a lui Ciocan din care puteam egala. Până la urmă, rămânem cu un antrenament bun, împotriva unui adversar care se bate la promovare în Liga a 2-a”, a menționat antrenorul Ineului.
Formații:
Sebiș: Munteanu – Killin, Stupu, Basic, Moise – Fuchs Clej – Pirtea, Susan, Cocină – Tulcan. Din minutul 70 au intrat pe teren: Fișteag – Rosenblum, Suciu, Siminic, Mihuța, Avramescu, Săulescu, Iuga și Velici.
Ineu: Pușcaș (90 Ardelean) – Bogdan, Karmanoczky (10 Țîrban), Iaroș, Hulbăr – Timiș, Călăcean (65 Belei), Jilavu (88 Udrescu), Spătaru, Ciocan (88 Dragoș) – G. Mașniță (46 Gligor)

Recomandările redacției