Cu ocazia împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, facem cunoscut cititorilor noștri un nume important care a marcat istoria acestui oraș: Dr. Ioan Robu, primul primar român al Aradului.

Puțini arădeni știu cine a fost primul primar român al Aradului, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. El a fost Ioan Robu.

Ioan Robu provine dintr-o familie de țărani din localitatea Hălmagiu din județul Arad. S-a născut în anul 1868.

Și-a făcut studiile primare în localitatea natală. Și-a continuat studiile liceale în Arad; și-a finalizat studiile universitare la Facultatea de Drept, din cadrul Universității din Cluj. A fost bursier al Fundației Mocioni și a obținut apoi, titlul de doctor în drept la Târgul Mureș în anii 1905-1906. După finalizarea studiilor a profesat avocatura în localitatea Hălmagiu. Ca avocat a apărat drepturile țăranilor români dar și ale unor ziariști români care au intrat în conflict cu stăpânirea austro-ungară. În primul război mondial a fost mobilizat în armata austro-ungară. Pentru competență în activitatea sa militară a fost înaintat în gradul de căpitan fiind distins cu ordinul „Signum Laudis” în anul 1914.

A fost prizonier la ruși. Aici a luat parte activă la organizarea Corpului de Voluntari Ardeleni din Rusia. Serviciul prizonierilor români din Rusia l-a trimis în august 1917 în regiunea militară Novocercasc cu misiunea de identificare a prizonierilor români pentru recrutarea de voluntari care vor lupta împotriva armatei austro-ungare.

S-a întors acasă din prizonierat în luna ianuarie 1919. A fost demobilizat și trecut în rezervă în anul 1919. După instaurarea administrației românești la Arad în anul 1919, a fost numit primul primar român al Aradului.

A fost din nou primar în Arad în perioada 1927-1928. A locuit în Arad pe strada Tudor Vladimirescu nr.17/19. A fost căsătorit cu Valeria Puticiu născută Aciuva și a avut doi copii: Vioara, născută în anul 1908 și Ionel, născut în anul 1911. Meritele lui Ioan Robu au fost recunoscute prin acordarea ordinelor „Coroana României” și „Steaua României” – ambele în grad de ofițer.

A decedat în septembrie 1930. Ioan Robu s-a remarcat ca o persoană de o mare corectitudine într-o perioadă istorică foarte dificilă când reacțiunea austro- ungară era foarte puternică.

Arădenii îi cinstesc memoria prin numirea unei străzi în Cartierul Verde. A avut contribuții importante la consolidarea administrației românești în Arad. Ar fi de dorit să i se facă un bust sau un bazorelief în fața primăriei Aradului.

Ion Gorici

Recomandările redacției