O femeie, care a încercat să o scoată din ţară pe nepoata sa, cetăţean minor, cu o procură notarială falsă, a fost oprită la frontieră. Asta, în condițiile în care la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară o femeie, în vârstă de 40 de ani, călătorind ca pasageră într-un autocar, însoţită de nepoata sa, R.M., în vârstă de 17 ani, ambele domiciliate pe raza judeţului Bihor. Cu ocazia efectuării formalităţilor la trecerea frontierei, femeia a prezentat pentru minoră o procură notarială care nu îndeplinea condiţiile uneia autentice. În urma verificărilor efec­- tuate, poliţiştii de frontieră au constatat că procura notarială prezentată este falsă. Faţă de cele constatate, mătuşa minorei a declarat că nu avea cunoştinţă că documentul este fals şi intenţiona să ajungă împreună cu aceasta în Spania. Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a fron- ­tierei de stat, urmând ca la fi­- nalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.
(C.G.)

Recomandările redacției