Cu prostul gust până la capăt

0
120

În urmă cu aproape un an de zile, primarul Gheorghe Falcă mima grija pentru ca în CLM să fie promovată o nouă generaţie de consilieri municipali, oameni „profesionişti ai politicii şi administraţiei“. Grija s-a dovedit, în doar zece luni, o mare păcăleală tipică politicienilor populişti, în rândul cărora se încadrează şi Falcă, iar în CLM avem în continuare aceeaşi echipă supusă, cu nume noi şi feţe proaspete, un fel de ciorbă reîncălzită, la fel de lipsită de gust şi aspect.
Subiectul fântânii arteziene pe care primarul Gheorghe Falcă doreşte cu tot dinadinsul să o construiască pe Mureş ar fi trebuit să constituie un prim motiv (deşi au mai fost şi altele) de a demonstra că lucrurile s-au schimbat în CLM, că există consilieri care refuză să aprobe orice prostie promovată de Executiv, că sunt aleşi locali care respectă votul cetăţenilor şi, până la urmă, interesul celor care i-au trimis în CLM şi refuză să-şi pună semnătura pe astfel de iniţiative, prin care se aruncă banii arădenilor pe fereastră, într-un dispreţ total faţă de realităţile cotidiene, faţă de criza ce ne înconjoară, faţă de problemele reale ale Aradului.
Consilierii puterii aveau toate argumentele să voteze pentru anularea hotărârii. Aveau în primul rând poziţia Prefecturii, care spune că hotărârea nu este legală, un fapt care nu ar fi trebuit ignorat, doar pentru că Gheorghe Falcă vrea cu tot dinadinsul o fântână pe Mureş, probabil pentru a îngrăşa din nou conturile prietenilor. În al doilea rând, vrem să credem că în CLM sunt oameni cu bun gust, oameni care ştiu ce înseamnă cultura, spre deosebire de Gheorghe Falcă. Apoi, ar fi fost argumentul banilor. Cum să dai cinci milioane de euro pe un kitsch, când în Arad avem probleme grave cu drumurile din cartiere? Sau cu CET-ul, în care trebuiau investite mili­oane de euro de ani buni şi care realizează an de an pierderi, tocmai din cauza lipsei de interes a administraţiei Falcă. Cinci milioane de euro puteau fi îndreptate spre reabilitarea blocurilor, spre construirea de locuinţe sociale, pentru că sunt oameni care stau în condiţii mizerabile, spre subvenţiile la căldură, fiindcă mii de arădeni stau în frig, neavând resursele necesare să-şi plătească întreţinerea. Banii puteau fi îndreptaţi spre şcolile şi grădiniţele din municipiu, pentru o nouă şcoală atât de necesară celor de la Generală nr. 1 „Mihai Eminescu“, pe care Gheorghe Falcă îi minte că ar fi preocupat de problema lor. În loc să construiască o clădire pentru Generală nr. 1 şi să rezolve această problemă pentru care n-a mişcat un deget de şase ani de zile, preferă să bage cinci milioane de euro într-o arteziană care nu va folosi nimănui. Sigur, nu ne aşteptam de la yesmeni ca „aviatorul“ Ovidiu Moşneag sau „pieţarul“ Florin Mariş să li se pară ceva neobişnuit că facem o fântână de cinci milioane de euro pe Mureş. Nici să voteze pentru anularea unei astfel de hotărâri, chiar dacă Prefectura spune că nu e legală. Consilieri de genul celor doi sunt dispuşi să meargă până la capăt, dacă Gheorghe Falcă le spune că aşa trebuie, fără să mai pună nicio întrebare. Pentru ei, Gheorghe Falcă înseamnă totul, iar cea mai mică împotrivire i-ar lăsa pe drumuri, fără loc de muncă, fără salariu. Aşa că presa, societatea civilă, cetăţenii nu au niciun fel de pretenţii de la aleşi de genul celor doi. Există însă consilieri în CLM cu un IQ mult mai ridicat (peste cel al primarului Gheor­ghe Falcă), de la care lumea se aşteaptă la mai mult. Consilieri cu personalitate, independenţi, care să ia poziţie în faţa imbecilităţilor promovate de Executiv, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul cabi­netului doamnei deputat Boghicevici şi nu numai. Consilieri care fac deosebirea dintre artă şi prost gust, dintre afacere pe bani publici şi necesitate pentru cetăţeni, dintre legal şi ilegal. De la aceşti consilieri ne aşteptam la o altă atitudine. Poate data viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.