Cuedan nu mai e antrenorul Unirii Sântana: „Trebuia produs un șoc la echipă!”

0
27

Insuccesul cu CS Ineu (1-3), din cadrul etapei a patra a primului eșalon județean, i-a fost fatal lui Dan Cuedan pe banca celor de la Unirea Sântana. Imediat după meci, managerul Cătălin Puia anunța măsuri după consultarea cu toți factorii implicați la club, iar acestea au venit la începutul acestei săptămâni și, în ceea ce-l privește pe antrenorul echipei, e radicală.
De altfel, de câteva minute, gruparea „roș-neagră” a și reziliat contractul cu Dan Cuedan, fiind în căutarea unui alt tehnician. „Trebuia produs un șoc la echipă și, după ce m-am sfătuit cu domnul primar al orașului, Daniel Tomuța și cu managerul Cătălin Puia, am ajuns la concluzia că e nevoie de o schimbare pe banca tehnică. Am reziliat amiabil contractul cu profesorul Cuedan, îi mulțumim pentru ceea ce a făcut pentru clubul nostru, pe care l-a dus doi ani la rândul până pe poziția a doua a clasamentului. O să încercăm să găsim cât mai repede un înlocuitor pentru dânsul, care să-i continue și să-i îmbunătățească munca. Totodată, unii jucători vor primi ultimatum, nu putem accepta mediocritatea la Sântana”, ne-a declarat Marius Bătrân, președintele secției de fotbal a Unirii.
Dan Cuedan a preluat formația din Sântana în decembrie 2017, din mâna lui Dinu Donca, terminând campionatele în 2018 și 2019 pe locul secund, în spatele celor de la Crișul Chișineu Criș și Progresul Pecica.
Transferurile efectuate în această vară de „uniriști” sugerează o atacare clară a promovării, dar, după patru runde din noul sezon, echipa a pierdut deja 6 puncte. E adevărat, trei dintre ele nu pot fi puse în cârca antrenorului și echipei, atâta timp cât partida cu Șimandul fusese câștigată pe teren, dar pierdută ulterior la Comisia de Disciplină pentru utilizarea unui fotbalist în stare de suspendare. Dar, dincolo de rezultate, conducerea clubului din Sântana a remarcat și jocul pe alocuri slab al echipei în startul noii ediții a Ligii a IV-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.