cuedanmioPâncota a fost foarte aproape de o surpriză la Mioveni, în fața formației care tocmai o eliminase pe Dinamo din Cupa României și s-a calificat în sferturile acestei competițiii. Flavius Cuedan a deschis scorul dintr-o lovitură liberă executată superb, dar pâncotanii au cedat după pauză.
„Am făcut o primă repriză foarte bună, cu un joc perfect fără minge și am fost periculoși când am atăcat. I-am ținut departe de poarta noastră, au avut doar o semi-ocazie. În partea a doua, din păcate, am primit repede gol și acest lucru ne-a afectat. Am încercat să avem aceeași prestație, dar nu am mai reușit acest lucru. Golul doi a venit după o fază fixă în care nu am atacat mingea, iar adversarul a marcat cu un lob cu capul direct în vinclu. Am ieșit la joc, am încercat să atacăm cu toți oamenii după această fază, dar ne-au prins pe contraatac și au mai marcat odată“, ne-a declarat Dan Cuedan.
Șoimii Pâncota termină turul cu două înfrângeri consecutive, în fața liderului Poli și Mioveni, dar se clasează pe locul opt. „Suntem în fața locului ce duce în liga a treia. Apoi, nu suntem demoralizați pentru că am pierdut în fața a două echipe bune. Trebuie să ne adunăm, să începem bine returul la Vâlcea și să acumulăm puncte destule pentru a avea un punctaj bun în play-out“, a mai menționat atrenorul Pâncotei.

Recomandările redacției