În ciuda glumei scabroase de la Eurovisionul de anul acesta, prin alegerea Conchitei Wurst de a o reprezenta, Austria rămâne fără echivoc leagănul marii culturi a lumii. Pe lângă geniile Mozart, Haydn, Beethoven, Schubert, Hugo Wolf, Bruckner, Alban Berg, întreaga familie Strauss, Suppe, Lehar, Mahler, Czerny și mulți alții care au marcat istoria muzicii din capitala ei de la Viena, Austria își cultivăși în prezent dezvoltarea culturală. Existășase mari categorii de clasificare a festivalurilor de muzică, care se desfășoară anual în întreaga lume. La trei dintre acestea Austria deține supremația cu festivalurile organizate la Salzburg, Tirol și Mörbisch. Pe lângă ele mai existăînsă sute de festivaluri de operă, operetă, muzicaluri, muzică simfonică, muzică de cameră etc, multe dintre ele făcând parte din topul celor mai bune 20 ale lumii.

Nu multe țări de pe bătrânul continent se pot lăuda cu atât de mulți spectatori la fiecare astfel de festival. Iar acest lucru are repercusiuni în educația acestui popor.

Economia Austriei este considerată una dintre cele mai stabile din lume, iar acest lucru are mare legătură cu modul de civilizație al țării, pentru căși economia, precum politica este făcută de oameni. Cei învățați cu cultura, că sălile de spectacole sau lectură, cu educația, dobândesc un anumit respect față de cei din jurul lor. În timp, acest respect se demonstrează că are o mare importanțăîn dezvoltarea unei națiuni, a unui neam. Austriecii au demonstrat asta.

Ilarion Galați, unul dintre dirijorii destul de des invitați să concerteze la Arad, spunea într-un interviu că deși cultura costă destul de mult, incultura costă infinit mai mult. Rezultatele unei educații nu se văd pentru moment, însăîn timp ea își spune cuvântul asupra tuturor ramurilor de activitate dintr-o societate.

Modul de raportare la cultură este total diferit dintre ei și noi. Am rămas uimit să constat cum aproape în fiecare orășel din Austria orice eveniment public are în componență muzică clasică. Zilele orașelor austriece se organizeazăîn jurul muzicii culte, orice mic eveniment desfășurat în vreun restaurant, club sau hotel sau pur și simplu într-o casă particulară, la ei se mai întâmplăși din astea, au printre invitați o orchestră sau un grup vocal. Privind afișele ai senzația că or fi ceva zile dedicate culturii, însă nu, nu este vorba despre o perioadă anume, ci pe întreg parcursul anului au loc astfel de evenimente.

În schimb, la noi orice primărie care organizează un eveniment de acest gen invită tot felul de ,,artiști” care interpretează o muzică populară idioată, nici măcar veritabilă. Spectacolul se desfășoară mai mult vizavi de scenă, într-un public amețit bine, (să ne înțelegem – nu am nimic, Doamne ferește, cu băutura, peste tot se bea; unii parcă au însă o cultură pânăși la acest capitol) și cu priviri tâmpe la bohoțul din fața lor. De obicei la fel de tâmpă este și mimica primarilor, care rânjesc fără  noimă și cu mâinile încolăcite în jurul burdihanului, mândri de realizarea lor. O imagine jalnică pentru un popor, și mă refer aici în special la autorități, care nu înțelege nici acum rolul culturalizării adevărate.

Vor spune unii: păi dacă asta vrea natu’ atunci asta îi dăm. Păi, bine, atunci așa cum îl educăm așa ne va conduce și în continuare. În timp ce pe austrieci și pe majoritatea dintre europeni îi educă muzica lui Strauss, urechile noastre sunt chinuite de Bombonel Cotoc de la Frumușeni. Nu aș avea nimic împotriva carierei omului nostru, însă sunt deranjat atunci când gradul cultural nu depășește nivelul unor astfel de… artiști.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției