Patru lumânări ardeau încetişor, într-o odaie. Ambianţa era atât de plăcută, încât le auzeai vorbind:  „- Eu sunt Pacea, oricum, nimeni nu mă mai poate păstra aprinsă. Cred că mă voi stinge…“, spunea una dintre ele. „–Eu sunt Credinţa“, spunea alta. Apoi continuă: „Dincolo de ce se întâmplă, eu am fost lipsită de orice obligaţie, aşa că nu mai are nici un sens să stau aprinsă“. Şi numai ce a terminat de vorbit, că o adiere a stins-o. „Eu sunt Iubirea“, declară a treia lumâ­nare. „Nu mai am putere să stau aprinsă. Oamenii mă dau la o parte şi nu-mi mai înţeleg valoarea. Ei nu mai pot să-l iubească nici măcar pe aproapele lor“. Spunând acestea, s-a stins încetişor şi a treia lumânare.
Între timp, în încăpere intră un copilaş, văzu cele trei lumânări stinse şi zise: „-De ce nu ardeţi? Voi ar trebui să fiţi aprinse mereu!“
Apoi, copilul începu să plângă. Atunci cea de-a patra lumânare i-a spus în şoaptă: „- Nu-ţi fie frică! Câtă vreme mai ard eu, le poţi aprinde din nou pe toate celelalte. Eu sunt Spe­ranţa!“
Întreaga societate românească este axată în jurul politicului. Fără politic nu se poate! Iar Politicul este un armăsar nărăvaş, iabraş şi fără scrupul, care muşcă, dă cu copita nechează neinteligibil, cabrează, refuză stăpânul în şa, nu-i place să tragă la căruţă iar când încearcă să tragă dă cu oiştea-n gard. Politicul conduce societatea românească ca naiba, vai de noi şi de mămicuţele noastre! Nu-i domeniu să meargă cât de cât: Agricultura, Industria, Comerţul legal (Comerţul ilicit merge strună), Educaţia (care dă cu Bacalaureatu-n capul elevilor până li-l perforează), Externele (ne zborşim la ruşi de parc-am avea ardei iute-n cur), Sportul de masă (sportul de masă e o expresie comunistă, retrogradă, nu?). Toate merg rău, nu trebuie să vă spun eu asta dumneavoastră. Dar ca domeniul Culturii nu cred că este unul mai jos. În condiţiile în care cultura este domeniul esenţial în dezvoltarea tinerilor, a tuturor cetăţenilor! Fără cultură, un popor este o nulitate. Politrucii noştri, atât Puterea cât şi Opoziţia, otova, dau Mi­nisterul Culturii pe mâna unor neica-nimeni, doar pentru a satisface nişte înţelegeri electorale. De exemplu, nu de mult a fost propusă ca ministru al culturii o unguroaică semidoctă din Oradea care este atât de încuiată încât crede că „biped“ înseamnă o persoană handicapată.
Bugetul Culturii este cel mai scăzut, Cultura este socotită Cenuşăreasa guvernelor. Banii care ar trebui alocaţi caselor de creaţie, fostelor cămine culturale, festivalurilor consacrate, se pulverizează pe parcurile din mijlocul pădurilor, pe tere­nuri de sport în pantă, pe lucruri inutile. Oamenii de cultură, Cultura sunt margi­nalizaţi. Chiar televiziunile, inspirate de politic, au renunţat la emisiunile de cultură în favoarea emisiunilor cu curve care se cred mari artiste. În frunte sunt mai mereu politruci care promovează doar cultura mă-sii!
Într-adevăr ne-a rămas doar lumâ­na­rea Speranţei, care abia mai pâlpâie.

Recomandările redacției