Rămân credincios principiului că un analist politic și, prin extindere, un comentator politic care se erijează în analist, nu are voie să țină partea cuiva, indiferent de convingerile pe care le are. Da, poate să să facă acest lucru, poate să fie chiar militant atunci când este vorba despre țară, despre suveranitatea și integritatea României, să dea cu barda și în Dumnezeu și în Satana, dar atunci trebuie să recunoască deschis că nu mai este un simplu analist politic, un comentator care se dă drept analist, ci un militant, un luptător pe baricade. În schimb, dacă vrea să se rezume, având această capacitate, la a le explica românilor de ce li se întâmplă ceea ce se întâmplă, trebuie să se ferească de asocierea cu o tabără sau cu alta. Este suficient să arate motivele pentru care se luptă taberele, dacă este în stare, iar cei care citesc să poată decide singuri cine are sau nu are dreptate. Dacă încerci să impui propria părere, doar îți diminuezi șansele de a fi crezut sau luat în seamă. Poți să fii ridicat în slăvi de către cei pe care îi servești, poți chiar să parvii pe scara socială, să ajungi europarlamentar, de pildă, dar riști ca din adulat să ajungi huiduit și repudiat chiar de către cei care te-au ales.
Știți că istoricii de pe tot mapamondul, pentru a-și justica scrierile, folosesc masiv presa vremii? Știți că ei nu au sarcina de a judeca ce a fost bun și ce fost rău într-o anu­mită orânduire, ci doar pe aceea de a explica cum s-a ajuns la instaurarea sau perpetuarea unui anumit regim? Iertat să-mi fie acest preambul, dar era necesar pentru ca toată lumea să priceapă sensul titlului acestui articol. Indiscutabil, Victor Ponta este un nume de referință în politica românească, nu discut cine și de ce l-a promovat, problema principală este aceea că și acum, când are o vârstă oarecum suficientă pentru practicarea politicii la nivel înalt, a dovedit că rămâne un „cârlan”, așa cum l-a catalogat Ion Iliescu, un mânz care se crede un armăsar. Ascensiunea lui Victor Ponta a avut la bază niște consilieri hârșiți în toate cele bune și în cele rele, i-a ascultat, a folosit ajutorul lor, dar tot ei sunt cei care, în frunte cu Dragnea, l-au dus la decădere. Iar acum, cârlanul nu s-a deșteptat, nu pricepe că i s-a pregătit o capcană.
Pe scurt: cel puțin un sfert dintre susținătorii vehemenți ai PSD erau convinși că Gabriela Firea este în tabăra lui Ponta, că este doar o problemă de timing ca acesta să i se alăture la momentul oportun. Niciodată, dar absolut niciodată, Gabriela Firea nu a dez­mințit acest lucru, nu l-a atacat pe Ponta, ceea ce a întreținut ideea că, mai ales prin numeroasele atacuri la guvernele lui Dragnea, ea a demonstrat că este un aliat de nădejde al lui Ponta. Atunci, ce l-o fi apucat pe Ponta să declanșeze un atac ordinar împotriva ei, declarând că niciodată ea nu va fi la Pro România, pentru că rămâne PSD-istă? Când Gabriela Firea nu te-a atacat niciodată, ci, dimpotrivă, i-a lăsat pe oameni să creadă că este de partea ta, ce te-a apucat să o ataci, exact acum, în preajma unui scrutin la care aveai nevoie de ea ca de aer? Chiar şi după ce Firea a declarat că vrea să se împace cu Dragnea, Ponta tot nu trebuia să facă acea declaraţie, lăsând impresia că, de fapt, primarul Capitalei face declaraţii de circumstanţă, dar, de fapt rămâne în barca Pro România. Mare dreptate avea Iliescu, Ponta a rămas un cârlan. Păcat, chiar avea stofă de armăsar!

Recomandările redacției